Indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC) a urcat până la 4,06% pe an, față de cel publicat în urmă cu trei luni, de 2,65%, conform datelor anunţate de Banca Naţională a României (BNR).
IRCC este reglementat de OUG 19/2019 și este calculat ca medie aritmetică a ratelor de dobândă zilnice ale tranzacţiilor interbancare din trimestrul II 2022.
Potrivit specialiştilor, majorarea va aduce rate mai mari. De exemplu, la un credit Noua Casă de 250 de mii de lei, luat pe 30 de ani, rata creşte cu 220 de lei. Din ianuarie, indicele se va majora din nou. Iar calculele arată că ar urma să ajungă la 5,7%, conform ȘtirileTVR.ro.
De altfel, reprezentanții Coface România au avertizat, recent, că românii care au credite legate de indicele IRCC vor plăti rate duble anul viitor, comparativ cu acest an, iar şomajul va creşte ca urmare a închiderii unor capacităţi industriale, potrivit Agerpres.
„Anul următor, cine are credite cu IRCC va plăti o rată dublă faţă de ce a plătit anul acesta”, a afirmat Iancu Guda, service director în cadrul Coface, notează sursa citată.

- Ce mai învață copiii la școală - 7 martie 2023
- Banca austriacă Raiffeisen Bank confirmă că are probleme cu unele plăți în România. Pe rețelele sociale circulă informații privind întârzieri de salarii - 16 decembrie 2022
- Grupul psaltic „Tronos” al Patriarhiei, concert de colinde și cântece patriotice la Parlament. Senatorul Claudiu Târziu: Românii încă mai simt fiorul mistic - 16 decembrie 2022