Ministerul Agriculturii relansează Casa de Comerţ Unirea, după pierderi de milioane de lei în ultimii trei ani

Activitatea Casei de Comerţ Agroalimentar Unirea va fi reluată sâmbătă, după trei ani de întrerupere, odată cu semnarea primului contract cu producătorii agricoli pentru 100 de tone de legume, anunță Agerpres.

Potrivit sursei citate, primele produse ale Casei de Comerţ Unirea vor ajunge în zilele următoare în lanţurile de magazine Carrefour şi Metro, iar ulterior şi în alte reţele de magazine.

„Casa de Comerţ este acea structură economică, o societate comercială cu capital integral de stat, care preia produsele de la producătorii care n-au posibilitatea să vândă direct, le introduce în magazine, pe reţelele de distribuţie, în aşa fel încât întreaga cantitate pe care o produc producătorii agricoli să se regăsească în magazine. În prima fază am agreat această relaţie comercială cu Carrefour şi cu Metro. Vor fi toate celelalte, cu siguranţă, pentru că acesta este interesul nostru. Iată, astăzi a început prima tranzacţie pentru 100 de tone de dovleci dulci care se vor duce la o unitate de prelucrare. Este primul pas”, a anunțat, sâmbătă, ministrul Agriculturii, Petre Daea.

Context

Societatea Națională „Casa Română de Comerț Agroalimentar UNIREA” – S.A este o companie națională, înființată în baza Hotărârii de Guvern nr.933/2018, potrivit site-ului oficial.

Scopul societății este „organizarea și desfășurarea comerțului cu ridicata și cu amănuntul, în depozite și magazine specializate, piețe și târguri, cu mărfuri agricole: cereale, legume-fructe, carne, lactate, ouă și altele asemenea, precum și operațiuni de import-export cu această categorie de mărfuri.”

Societatea a raportat pentru anul 2021 o cifră de afaceri netă de 48,3 mii de lei, cu 94% mai puțin față de anul anterior, în timp ce pierderile au fost de aproximativ 1 milion de lei, față de 5,4 milioane de lei cu un an în urmă, indică ultimele date ale Ministerului de Finanțe, potrivit Economica. Compania are și mai puțini angajați, 16 vs. 39 în 2021, dar chiar și așa nu își justifică activitatea, după cum arată și concluziile unui audit pentru exercițiul financiar încheiata la 31 decembrie 2021.

Potrivit auditorilor, societatea nu a mai realizat venituri semnificative din exploatare din semestrul al doilea 2020 și până în 24 mai 2022, data  auditului, din cauza sistării operațiunilor ce ar fi putut genera venituri, respectiv comercializarea de produse agricole  și pește prin magazine și bursa de pește.

La rândul lor, membrii Consiliului de Administrație susțin în raportul de activitate că în 2021 “activitatea principală a societății s-a axat pe reducerea cheltuielilor și urmărirea atentă a performanțelor economico-financiare pentru anul 2021, având în vedere pierderea înregistrată anterior în sumă de aproximativ 5,4 milioane de lei”.

În urmă cu câteva luni, fostul ministru al Agriculturii, Adrian Chesnoiu, anunța că societatea va fi capitalizată prin Pachetul „Sprijin pentru România” cu 100 de milioane de euro.

 


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost