Noua Zeelandă a prezentat, marţi, un proiect de lege pentru taxarea gazelor cu efect de seră generate de animalele din ferme, în cadrul unei propuneri controversate ce vizează sprijinirea luptei împotriva schimbărilor climatice, anunță ȘtiriTVR.ro.
Prim-ministrul neozeelandez, Jacinda Ardern, a declarat că noua taxă va fi prima de acest tip din lume.
Gazele intestinale evacuate pe cale naturală de cele 6,2 milioane de vaci din Noua Zeelandă reprezintă una dintre cele mai mari probleme de mediu ale ţării.
Proiectul prevede ca agricultorii să plătească pentru emisiile de gaze ale animalelor lor, precum metanul din flatulenţele şi eructaţiile vacilor şi protoxidul de azot din urina animalelor de fermă.
Jacinda Ardern a spus în faţa agricultorilor că aceştia ar trebui să poată să îşi recupereze banii, crescând preţurile pentru produsele lor care respectă clima.
Ea a declarat că această „propunere realistă” ar reduce emisiile agricole şi ar face în acelaşi timp ca produsele acestui sector să devină mai respectuoase faţă de mediul înconjurător, consolidând astfel „marca de export” a Noii Zeelande.
Guvernul de la Wellington speră să se ajungă la semnarea proiectului său până anul viitor, iar noua taxă ar putea fi introdusă în următorii trei ani.

- Pudra din larvele gândacilor de făină a fost autorizată pentru piața alimentară din UE - 6 februarie 2025
- Europarlamentarul Claudiu Târziu, despre depopularea României: Suntem o generație care pune în pericol viitorul acestei națiuni - 6 februarie 2025
- 84 de ani de la masacrul din Lunca Prutului. Sute de români din nordul Bucovinei, uciși când încercau să treacă în România - 6 februarie 2025
Eu stiam ca in Noua Zeelandă traiesc fiinte umane.Acum traiesc boi si vaci.