Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) din Ministerul Afacerilor Interne a semnat marți cu compania olandeză Damen un contract pentru cumpărarea a două nave multirol pentru pompieri.
Contractul a fost semnat într-o ceremonie publică, iar șeful IGSU, Raed Arafat, a declarat că navele costă 20 milioane euro, respectiv 24 milioane de euro.
De remarcat că acest contract e semnat cu o zi înainte de vizita în România a premierului olandez Mark Rutte, care urmează să discute cu președintele Klaus Iohannis și premierul Nicolae Ciucă, anunță G4Media.
Raed Arafat nu a menționat nimic despre procedura de achiziție – dacă a fost o licitație sau o atribuire directă. Sumele necesare pentru realizarea achiziției sunt din fonduri europene – Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM), în cadrul Proiectului Viziune 2020. Cele două nave sunt destinate operațiunilor de căutare, salvare și stingerea incendiilor.
Olanda e singura țară care mai ridică probleme față de aderarea României la Schengen. Un partid junior din coaliția guvernamentală condusă de Rutte ar avea rezerve față de intrarea României în Schengen.

- BNR a comandat o cercetare statistică privind averea și proprietățile românilor, la „recomandarea” OCDE. Costul anchetei depășește șase milioane de lei - 11 iulie 2025
- Nicușor Dan, în videoconferință la reuniunea convocată de premierul britanic Keir Starmer și de Emmanuel Macron pe tema sprijinului pentru Ucraina - 11 iulie 2025
- Acces restricționat în București pentru mașinile vechi și diesel. Ce prevede proiectul de 15 milioane de euro privind zona cu emisii reduse (LEZ) - 11 iulie 2025
Asta inseamna ca Olanda va vota pentru intrarea Romaniei in spatiul Schengen?