Scenariu de coșmar pentru Republica Moldova. Vicepremierul Andrei Spînu: Nu excludem să deconectăm oraşe sau sate în TOTALITATE de la energia electrică (VIDEO)

Republica Moldova trece prin cea mai profundă criză energetică din ultima 30 de ani, astfel încât autorităţile iau în calcul şi cele mai negre scenarii, printre care şi deconectarea totală a unor localităţi de la energia electrică, a declarat, pentru Agerpres, premierul Republicii Moldova, Andrei Spînu.

„Cred că nu voi exagera dacă voi spune că e cea mai profundă criză energetică prin care trece ţara noastră de la independenţă. Ţinând cont că, în acest moment, în special după atacurile Federaţiei Ruse în Ucraina, pe lângă livrările de gaz care sunt incerte, vom avea probleme sau deja avem probleme şi cu livrările de energie electrică. De două zile avem insuficientă energie electrică contractată comercial şi în prezent ne bazăm pe acel contract de avarie între Moldelectrica şi Transelectrica, prin care preluăm o parte din energie. Soluţiile pe termen scurt, din păcate, în domeniul energetic sunt mai puţine. Personal, regret că Moldova nu a întreprins paşi mai curajoşi, în trecut, să-şi diversifice partenerii în domeniul energetic.

În acelaşi timp, noi facem tot posibilul să economisim şi, începând de la instituţiile publice, cetăţeni, agenţi economici, venim cu apelul să economisim atât resursele de gaz, cât şi de energie electrică. În septembrie – vreau doar să vă dau câteva cifre -, consumul de gaz a fost redus cu 37%. În octombrie, în primele 23 de zile, consumul de energie electrică a fost redus cu 16%. Şi facem acest lucru în continuare.

Suplimentar, pe termen scurt, capacităm Energocom, care este întreprindere de stat din domeniul energetic, astfel ca această întreprindere să poată participa la pieţele regionale şi internaţionale de achiziţie a resurselor energetice, gaz şi energie electrică. Dacă vorbim de energie electrică, deja s-a înregistrat pe OPCOM sau bursa de energie electrică din România şi cred că în zilele următoare va putea achiziţiona energie electrică din această sursă. Referitor la gaz, am reuşit să creăm un stoc de 83,5 milioane de metri cubi de gaz pentru această iarnă şi vom continua să achiziţionăm mai departe.

Un alt aspect este că noi dorim să rupem, pe termen lung, dependenţa de o singură sursă şi de un an de zile suntem în căutarea altor parteneri care să asigure furnizarea resurselor energetice pentru ţara noastră. Suntem în discuţie cu Azerbaidjan, suntem în discuţie cu România, cu Comisia Europeană şi alţi furnizori care ar putea să ne ajute. Iar dacă vorbim de această iarnă, Guvernul a aprobat un plan de pregătire pentru sezonul de încălzire şi avem peste 30 de măsuri pe care le întreprindem. Ieri (24 octombrie n.e.) a avut loc şedinţa Comisiei guvernamentale pentru pregătirea sezonului de încălzire şi facem tot ceea ce este nevoie ca ţara să nu aibă de suferit în această perioadă.

Luaţi în calcul introducerea unor restricţii majore pentru populaţie, altele decât cele în vigoare? Vă gândiţi la întreruperea iluminatului public pe timp de noapte sau a celui ornamental pe timpul sărbătorilor de iarnă?

Întrebat fiind ce restricții pentru populație au în vedere autoritățile, vicepremierul Andrei Spînu a răspuns:

„Sincer vorbind, noi luăm în calcul toate scenariile, inclusiv deconectări în lanţ, aşa ca să păstrăm echilibrul sistemului electro-energetic. Ce facem la moment este că, chiar azi comisia de situaţie excepţională a luat anumite decizii, aşa cum aţi menţionat, de reducere a iluminatului stradal, a iluminatului decorativ, iluminatului publicitar, pentru a reduce consumul de energie electrică, dar nu excludem faptul că vom fi într-o situaţie în care să deconectăm oraşe sau sate în totalitate de la energia electrică în anumite ore pentru a reduce consumul.”

 


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost