E deja foarte clar că vaccinurile anti COVID nu te protejează împotriva gripei chinezești și nici nu opresc răspândirea virusului. E un fapt recunoscut de autorități. La fel, faptul că în cazul copiilor, al adolescenților și al persoanelor tinere, sănătoase, riscurile sunt mai mari decât beneficiile vaccinării, e de asemenea un fapt recunoscut.
Cu toate acestea, apostolii vaccinării nu se lasă. Continuă campania pro vaccinare. Asta nu ar fi o problemă. Problema e că folosesc aceleași minciuni pe care le-au folosit la debutul pandemiei. Atunci promiteau că cei ce se vor vaccina nici nu se vor îmbolnăvi, nici nu vor răspândi virusul mai departe, în timp ce cei nu se vor vaccina vor fi în pericol de moarte.
Acum folosesc aceleași minciuni. Dr. Fauci, în ultima conferință de presă susținută la Casa Albă înainte de pensionare, îndeamnă lumea să se vaccineze cu cea mai nouă doză de vaccin, anunțând apocalipsa pentru cei nevaccinați.
În același timp, coordonatorul echipei campaniei anti COVID de la Casa Albă, dr. Ashish Jha, anunță că dacă toți americanii s-ar vaccina, mortalitatea cauzată de virsusul gripei chinezești ar fi zero. Doar că realitatea îl contrazice. A doua zi după conferința de presă de mai sus, cotidianul american Washington Post publică un material inititulat „Vaccinated people now make up a majority of covid deaths„, adică „Majoritatea deceselor COVID se înregistrează în rândul celor vaccinați„.
Mai exact, conform datelor oficiale ale CDC, în cursul lunii august 2022, în SUA, 58% din decesele cauzate de gripa chinezească au fost înregistrate în rândul celor vaccinați. Concluzia materialului publicat de cotidianul american este că „nu mai putem vorbi de o pandemie a celor nevaccinați„.
Demn de menționat e că Washington Post e un cotidian de stânga, aliniat administrației democrate de la Washington și susținător al campaniei de vaccinare împotriva gripei chinezești.
Dar „specialiștii” ignoră cu bună știință toate aceste date, ei o țin sus și tare cu vaccinarea cu un produs dovedit ineficient și chiar periculos pentru unii. Singura explicație logică e că la mijloc e vorba de grămada de bani pe care marile companii farmaceutice o pierd în cazul în care realitatea ar fi recunoscută. Încă o dovadă că administrația de la Washington e în slujba marilor companii, nu a cetățenilor.
- Un pastor luteran transgender vrea să rescrie Biblia și să o facă mai „incluzivă” pentru comunitatea LGBTQ - 7 octombrie 2024
- Toyota nu va mai sponsoriza nici un eveniment LGBTQ - 5 octombrie 2024
- Falsificarea istoriei - 2 octombrie 2024