Sorin Lavric, despre „Manualul pentru egalitate de gen” din școli: O mostră crasă de agresiune ideologică. În spatele filantropului se ascunde diavolul (VIDEO)

Senatorul Sorin Lavric (AUR) a criticat în termeni duri „Manualul pentru egalitate de gen”, explicând că egalitatea de gen este vectorul principal prin care flagelul corect politic se răspândește în întreaga lume.

„Când spun flagel corect politic sau spun plagă globalistă este acelaşi lucru, este vorba de aceeaşi doctrină malefică globalistă, care vrea să distrugă persoana, familia, Biserica şi această relaţie mirabilă între bărbat şi femeie în cadrul căsătoriei.

Până acum, acest flagel corect politic a fost transmis cu precădere prin guverne, prin corporaţii şi prin universităţi, numai că acum s-a făcut un pas înainte şi, sub oblăduirea Ministerului Educaţiei, s-a trecut la pasul preuniversitar”, a declarat senatorul Sorin Lavric, miercuri, în cadrul unei conferințe de presă.

Potrivit acestuia, Manualul pentru egalitate de gen reprezintă „o mostră crasă de agresiune ideologică”

„Întregul manual este însuflețit de intenții filantropice în aparență, dar în spatele filantropului se ascunde diavolul. Filantropicul este doar un paravan în spatele căruia se ascunde diabolicul”, a subliniat senatorul Sorin Lavric.

În ceea ce privește apelul societății civile privind retragerea acestui manual din școli, senatorul Sorin Lavric consideră că acest lucru este o iluzie.

„În zilele acestea, mai multe ONG-uri au adresat un apel către Ministerul Educaţiei rugând ca acest manual să fie retras. Este o iluzie. De ce? Pentru că doamna ministru a Educaţiei  este o păpuşă, o fantoşă docilă în mâna lui Iohannis şi ştim foarte bine că pentru Iohannis „România educate” înseamnă de fapt o „Românie îngenuncheată” în faţa ideologiei de gen şi a flagelului corect politic”, a spus Sorin Lavric.

Reamintim că  Alianța Părinților a dat publicității o scrisoare deschisă, semnată de 43 de asociații și organizații din România, prin care a solicitat retregerea acestui așa-zis manual pentru egalitatea de gen. Senatorul Claudiu Târziu (AUR) a anunțat, luni, că susține demersul inițiat de Alianța Părinților, după cum a relatat RostOnline.

Pe același subiect:

Propagandă homosexuală prin „manuale” școlare. Protestul societății civile din România


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost