Kievul a revizuit legea minorităţilor naţionale. Reacția românilor care trăiesc în Ucraina: O lege care NU ne ajută la nimic!

Parlamentul ucrainean a aprobat, săptămâna trecută, o nouă versiune a legii care reglementează drepturile şi folosirea limbilor minorităţilor naţionale, însă românii care trăiesc în Ucraina spun că această lege nu le rezolvă problemele grave acumulate în ultimii ani, în special accesul la învățământ în limba română.

Amendamentele au fost adoptate de Kiev în conformitate cu recomandările Comisiei de la Veneţia şi ale Uniunii Europene (UE).

Printre altele, noua lege prevede că statul va furniza gratuit manuale imprimate şi în format electronic în limba maternă elevilor din învăţământul secundar care aparţin minorităţilor naţionale recunoscute prin lege în Ucraina, potrivit Agerpres.

Noua versiune a actului normativ recunoaşte dreptul de a folosi limbile minorităţilor în publicitate şi pentru desfăşurarea unor acţiuni publice. Statul se angajează de asemenea să ofere asistenţă în limba maternă victimelor violenţei domestice şi beneficiarilor de servicii sociale pentru vârsta a treia.

Românii din Ucraina: O lege care NU ne ajută la nimic!

Membrii comunității românești din Ucraina spun că sunt modificări minore care nu rezolvă problemele grave acumulate în ultimii ani, în special accesul la învățământ în limba română, notează Agenția BucPress.

Aurica Bojescu, secretar responsabil al Uniunii Interregionale „Comunitatea Românească din Ucraina” a declarat că cea mai importantă solicitare a etnicilor români este legată de accesul la educație în limba maternă.

„Nu există niciun amendament în acest sens. Versiunea nouă a legii minorităților face referire la Legea Educației din 2017 fără să o modifice. Am avut în trecut învățământ integral în limba maternă garantată de Constituție și nu-l mai avem”, menționează reprezentanta comunității românești.

Jurnalistul și scriitorul Nicolae Șapcă, redactor-șef al publicației de limba română „Monitorul bucovinean” și vicepreședinte al Societății pentru Cultura Română „Mihai Eminescu” din regiunea Cernăuți povestește pentru Libertatea că a participat la mai multe consultații organizate de autorități pe marginea acestei legi.

„Ne-am întâlnit în acest an cu viceministrul Educației, cu adjunctul directorului Comitetului de Stat pentru Minorități Naționale. Am explicat foarte clar de ce fără o educație garantată de stat în limba maternă celelalte discuții sunt inutile. Un înalt oficial de la Kiev chiar s-a apropiat de mine și mi-a zis că va lua în calcul argumentele mele. Aveam speranțe. Și acum aflu că nu s-a schimbat nimic. Am discutat una și s-a votat alta”, a declarat Nicolae Șapcă.

Jurnalistul susține că a existat o mare speranță în mediul comunității românești din Ucraina că noua lege a minorităților va rezolva nedreptățile apărute după 2017 când a fost redus dreptul la învățământ în limba minorităților naționale. Potrivit Legii Educației și Legii Învățământului Secundar din Ucraina, numărul de ore predate în limba ucraineană va crește de la un an la altul, ajungând și până la 90% -99 % în clasele de liceu.

Potrivit informațiilor oferite de Oxana Medvedi, metodist pentru ciclu primar al școlilor cu predare în limba română din nordul Bucovinei, președintă a Asociației Cadrelor Didactice de Etnie Română din regiunea Cernăuți, în clasele 1-4 toate materiile se predau în limba maternă, însă numărul de ore de ucraineană a crescut începând cu anul 2017. „În clasele 3-4 în școlile minorității naționale românești se predă 6 ore de limba și literatura ucraineană, 2 ore de engleză și 4 ore de limba și literatura română”, arată specialistul.

 


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


2 comentarii la „Kievul a revizuit legea minorităţilor naţionale. Reacția românilor care trăiesc în Ucraina: O lege care NU ne ajută la nimic!”

  1. Este ca in zicala ” Broasca , care ajuta scorpionul ” sa treaca ” apa ” Acum , ” Scorpionul versus Ukraina ” omoara ” Broasca versus Romania ” DUPA CE CREDE CA A TRECUT ” APA ” . Mai mult incearca un conflict ” pe motive etnice ” sa forteze nota , ca ” BROASCA PROASTA ” sa moara defintiv .Apoi la asemenea ” DECIDENTI POLITICI ” AI BROASTEI proaste ASEMENEA REACTII ALE ” SCORPIONULUI asa zis sustinut democratic ” Pacat de cei de natie romana din UKRAINA , care au asteptat o ” SCHIMBARE ” pe fondul actual de evenimente , schimbare care nu va veni NICIODATA , ca in 45 , dupa ” STALIN „

Comentariile sunt închise.