Franța și Spania au anunțat că se opun suspendării ajutorului UE pentru palestinieni, declarațiile fiind făcute în contextul în care Comisia Europeană a notificat că reexaminează de urgenţă asistenţa blocului european pentru Palestina, relatează Reuters şi AFP, citate de Agerpres.
Ministerul de Externe francez a transmis, printr-un comunicat de presă, că Franța nu susține suspendarea ajutorului UE de care beneficiază direct poporului Palestinian, Comisia Europeană fiind deja informată în legătură cu acest punct de vedere.
Potrivit sursei citate, anul trecut, Franţa a contribuit la ajutorul pentru palestinieni cu 95 de milioane de euro.
„Acest ajutor este concentrat pe susţinerea populaţiilor palestiniene, în domeniul apei, sănătăţii, securităţii alimentare şi educaţiei. Vărsat în special prin intermediul ONU, de acesta beneficiază direct populaţia palestiniană, în Ierusalimul de Est, în Cisiordania, în Gaza şi în taberele situate în ţările vecine”, se menționează în comunicatul de presă transmis de Ministerul de Externe francez.
La rândul său, ministrul spaniol interimar de externe Jose Manuel Albares a declarat, marţi, că guvernul său se opune suspendării ajutorului UE către teritoriile palestiniene.
„Cooperarea trebuie să continue, nu putem confunda Hamas, care este pe lista UE a organizaţiilor teroriste, cu populaţia palestiniană, ori cu Autoritatea palestiniană, ori cu organizaţiile ONU de la faţa locului”, a declarat Albares într-un interviu pentru postul de radio Cadena SER.
El a adăugat că teritoriile palestiniene vor avea probabil nevoie de mai mult ajutor după atacul de sâmbătă al Hamas asupra Israelului şi al bombardamentului ulterior al Israelului asupra Fâşiei Gaza.
Miniştrii de externe ai UE vor discuta despre conflictul dintre Israel şi Hamas marţi după-amiază, în cadrul unei reuniuni de urgenţă convocate de şeful diplomaţiei blocului comunitar, Josep Borrell.
Context
Luni, comisarul european pentru extindere şi vecinătate, Olivier Varhelyi, a anunţat suspendarea tuturor plăţilor prevăzute în cadrul acestui ajutor pentru dezvoltare. Comisia Europeană a menţionat, ulterior, că lansează „o reexaminare de urgenţă a asistenţei Uniunii Europene pentru Palestina”, fără a mai menţiona suspendarea plăţilor.
- Elena Lasconi (USR), îndemn la identificarea „elementelor dușmănoase” din instituțiile statului - 13 decembrie 2024
- Guvernul a aprobat două proiecte MApN privind controlul spațiului aerian național și desfășurarea operațiilor militare pe timp de PACE - 13 decembrie 2024
- Arhimandritul Iustin Miron de la Mănăstirea Oașa este noul stareț al Mănăstirii Nicula - 12 decembrie 2024
Corect , sunt tari cu etnii musulmane ” majoritare ” , dar ne intrebam iar ca prostii , cine va castiga Israel cu tatucul ” democratiei americane ” privind suspendare apa , utilitati catre populatie civila fasia Gaza , sau Franta , Spania si E.C , PRIVIND AJUTOR UMANITAR CATRE POPULATIE CIVILA GAZA . Va fii ca la ” nazistii democrati ” sau ca la ” asa zisi democrati europeni ” Ramane de vazut prin fapte .