Aburitor de plută, defectolog, discotecar și aglomeratorist sunt printre meseriile cuprinse în nomenclatorul din România, anunță șeful Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Dâmboviţa, Marius Lixandru.
Potrivit acestuia, în nomenclatorul meseriilor, profesia de aburitor de plută este prima pe listă, notează News.ro.
„Dacă auzind asta vă imaginaţi un muncitor care suflă aer cald peste dopul de vin, ei bine, aflaţi că sunteţi destul de departe de adevăr. Un «aburitor plută» este un operator la instalaţiile de prelucrare a lemnului şi fabricarea hârtiei”, explică şeful ITM Dâmboviţa.
El menţionează şi meseria de „defectolog”, adică un specialist cu ocupaţii intelectuale şi ştiinţifice care are cunoştinţe de înalt nivel în ştiinţe fizice, biologice, sociale şi umane.
Potrivit sursei citate, în Clasificarea Ocupaţiilor din România există şi alte meserii cel puţin la fel de interesante, mai ales că denumirea lor nu reflectă sub nicio formă domeniul de activitate.
Lixandru arată că, de exemplu, „fazanierul” este cel care se ocupă cu creşterea şi îngrijirea bovinelor, porcinelor, caprinelor, cabalinelor şi altor specii, a păsărilor de curte, albinelor, viermilor de mătase etc.
„«Discotecarul» este, cu totul neaşteptat şi departe de zona disco, un funcţionar dintr-o bibliotecă sau arhivă, care are în sarcină să ţină registre de preţuri de achiziţie, să ţină evidenţa restituirii cărţilor, să claseze şi să arhiveze documente. Iar dacă vă gândeaţi că «aglomeratorist» înseamnă să înghesui jumătate de casă în geamantanul pregătit pentru vacanţă, ori să fii responsabil pentru ambuteiaje în trafic, aflaţi că această denumire o deţine angajatul care supraveghează diferite instalaţii şi agregate fixe, linii de montare şi producţie”, adaugă el.
Şeful ITM Dâmboviţa menţionează că în România există şi o ocupaţie care presupune „întreţinerea şi repararea navelor spaţiale”, cu codul CAEN 3316, care permite desfăşurarea de activităţi de reparare şi întreţinere a aeronavelor şi a motoarelor pentru aeronave. O altă meserie înrudită, cel puţin lingvistic, este transportul spaţial de mărfuri şi persoane, care presupune lansarea sateliţilor şi a navelor spaţiale şi transportul spaţial de mărfuri şi pasageri.
- Guvernul a aprobat două proiecte MApN privind controlul spațiului aerian național și desfășurarea operațiilor militare pe timp de PACE - 13 decembrie 2024
- Arhimandritul Iustin Miron de la Mănăstirea Oașa este noul stareț al Mănăstirii Nicula - 12 decembrie 2024
- Europarlamentarul Claudiu Târziu (AUR): Cer membrilor CNA să înceteze acțiunile de intimidare a jurnaliștilor care îndrăznesc să critice actuala putere - 12 decembrie 2024