Aproximativ 75% dintre români ar merge să voteze dacă alegerile europene ar avea loc într-o săptămână, unul din cele mai ridicate procente din UE, potrivit celui mai recent Eurobarometru realizat de Parlamentul European.
Este al cincilea procent din UE, după Danemarca (86%), Olanda (82%), Suedia (80%) şi Polonia (76%) şi la egalitate cu Grecia (75%).
Eurobarometrul a fost prezentat miercuri de PE, cu şase luni înainte de alegerile europene, care sunt programate să aibă loc între 6 şi 9 iunie 2024, anunță Agepres.
Şapte din zece români (69%) consideră că statutul de membru al Uniunii Europene aduce beneficii României, procentul situându-se în media UE.
Principalele motive invocate de respondenţii din România în legătură cu aceste beneficii sunt noi oportunităţi de lucru aduse de UE (42%), îmbunătăţirea nivelului de trai (28%), urmate de contribuţia UE al menţinerea păcii (25%) şi cooperarea cu alte state europene (25%), se arată într-un comunicat de presă al Parlamentului European.
Pentru participanţii din întreaga UE la acest sondaj motivele principale sunt contribuţia UE la menţinerea păcii şi consolidarea securităţii (34%) şi îmbunătăţirea cooperării dintre ţările Uniunii (34%).
De asemenea, imaginea UE printre cetăţenii europeni a rămas stabilă din martie acest an: UE are imagine pozitivă în rândul a 45% dintre cetăţeni, o imagine neutră- 38%, o imagine negative-16%.
În România, UE are o imagine pozitivă printre 49% dintre cetăţeni, o imagine neutră – 35% şi o imagine negativă – 14%.
În plus, 70% dintre cetăţenii UE (60% dintre cetăţenii români) consideră că acţiunile UE au un impact asupra vieţii lor de zi cu zi. Mai mult de o treime dintre cetăţenii UE consideră că lupta împotriva sărăciei şi excluziunii sociale (36%) şi sănătatea publică (34%) reprezintă principalele subiecte cărora Parlamentul European trebuie să le acorde prioritate.
Următoarele teme importante pentru cetăţenii UE sunt acţiunile de combatere a schimbărilor climatice (29%) şi sprijinul pentru economie şi crearea de noi locuri de muncă (29%). Migraţia şi azilul (18%), în prezent pe poziţia a noua, reprezintă tema care a crescut cu şapte puncte procentuale faţă de toamna anului trecut.
- VIDEO/ Europarlamentarul Claudiu Târziu (AUR), despre preluarea E-ON România de către compania maghiară MVM: Este stupefiant cum autoritățile noastre privesc inerte cum o companie strategică este transferată către o companie aparținând altui stat - 6 octombrie 2024
- Biroul Electoral Central a respins ca inadmisibilă a doua candidatură depusă de Diana Şoşoacă la alegerile prezidenţiale (surse) - 6 octombrie 2024
- Cine sunt judecătorii CCR care au eliminat-o pe Diana Șoșoacă din cursa prezidențială - 6 octombrie 2024