Coaliția de guvernământ folosește polițiștii și jandarmii ca să intimideze cetățenii, asupra acestora fiind făcute presiuni să blocheze prin orice mijloace accesul fermierilor și transportatorilor pe drumurile publice, a transmis, duminică seara, printr-un comunicat, sindicatul polițiștilor Europol.
Redăm integral comunicatul transmis de Europol:
„Zilele acestea am ajuns din nou într-una dintre cele mai penibile situații ca instituție.
Coaliției de guvernământ îi este frică de democrație și folosește polițiștii și jandarmii să intimideze cetățenii. În cazul de față fermierii și transportatorii. Sunt momente care ne aduc aminte de pandemie, cu ordonanțele militare ILEGALE și cu armata scoasă pe străzi, tot la intimidare. Din păcate, după acțiunile dispuse de ministrul Predoiu și secretarul de stat Despescu, sunt create premisele unui nou “10 august”.
Da, ne-au pus politicienii să fugărim fermierii și transportatorii. Să le blocăm accesul pe drumurile publice, să îi oprim ca nu cumva să ajungă în fața Guvernului, să-și exercite dreptul de a manifesta, prevăzut de art. 39 din Constituție. De ce facem referire tocmai la Constituție? Pentru că polițiștii și jandarmii, la începutul carierei JURĂ să apere Constituția, chiar cu prețul vieții!
Față de mii de polițiști s-a pus presiune în aceste zile să facă ORICE pentru a bloca fermierii pe drumurile publice. Și când spunem ORICE, ne referim inclusiv la situațiile în care le-au cerut să plaseze autospecialele perpendicular pe sensurile de deplasare de pe drumul public pentru ca protestatarii să nu poată să înainteze. Li s-a cerut polițiștilor să culeagă informații din orice sursă ca mai apoi să folosească orice canale pentru a-i bloca.
Evident, toate aceste demersuri sub ,,îndrumările ” amenințătoare ale unor șefi, slugi ale oamenilor politici, de regulă “împuterniciți” sau “desemnați” care nu cârâie în fața ordinelor venite din partea celor care ocupă funcții politice, respectiv Predoiu, secretarul de stat Despescu sau șeful Poliției Române, care ocupă tot o funcție politică, fiind numit de ministrul de interne în funcție.
În cele două imagini aveți dovada celor afirmate mai sus. În prima poză avem extras dintr-o procedură a poliției rutiere unde se stipulează INTERDICȚIA de a bloca drumul public cu autospeciala de poliție. În a doua poză sunt îndemnurile adj insp șef de la IPJ CS, cel care în trecut amenința polițiștii care și-au permis să îi sancționeze pe cei care transportau lemne ilegal, însă, de această dată le cere subalternilor săi, să culeagă informații, să îi urmărească și să îi blocheze pe cei care vor să manifeste pașnic. Totul în numele partidului!”
- VIDEO/ Europarlamentarul Claudiu Târziu, președintele CNC AUR: Am decis să preiau coordonarea campaniei electorale pentru alegerile parlamentare - 12 octombrie 2024
- Elevii unei școli din Șeica Mare, județul Sibiu, vor purta uniforme făcute la croitoria din localitate, după ce părinții au cerut introducerea acesteia - 11 octombrie 2024
- Silviu Vexler, decorat de președintele Germaniei cu Crucea de Merit. Premierul Ciolacu și ministrul Apărării, prezenți la eveniment - 11 octombrie 2024
SI CE DACA , CARE ” CONSTITUTIE ” DACA afacerea cu CEREALE din UKRIANA , via ” intermediar Moldova ” , aduce profit si multi , multi bani ATAT la ” politruk ( asa zis CONSULTANT ) cat si la asa zisul reprezentant de stat , democratic , Guvern , tot format din POLITRUK ” ce rost are sa stricam ” AFACEREA ” , Pacat de ei , fermierii , care dupa ce au pierdut si au intrat in faliment cu ” AFACEREA CEREALELOR DIN UKRINA ” asa zis tranzitate si vandute in ROMANIA , acum cu ” schimbare acte productor in Moldova ” , acum mai si platesc tot pe cheltuiala lor ” DEMONSTRATIA ” fara nici un folos pentru , ei , decat ” vorbe si propganda politruka media ” Vorba lui ” TOMA CARAGIU ” intr-o ” piesa de mult televizata ” AVANTAJ SERVICIU CA ASA-I IN TENIS , adica ” AVANTAJ UKRIANA LA PRET CEREALE CA ASA ESTE IN PIATA DEMOCRATICA -CAPITALISTA ” si functionarea ei ” PRETUL SI PROFITUL ” dupa opera de capatai , a lui MARX , ” CAPITALUL ” , aplicata ” cu strictete ” de ” enoriasii nostri politruci si guvernanti „