Deputatul Dan Tanasă (AUR) a avertizat, marți, în cadrul unei conferințe de presă, că decizia Greciei de a legaliza căsătoria între persoane de același sex și adopția de copii de către cuplurile homosexuale reprezintă un precedent extrem de periculos.
„Să fim foarte clar înțeleși, această decizie nu este decizia poporului, este decizia unei clase politice corupte și profund ruptă de realitățile societății grecești. Trebuie să spunem foarte clar că în aceste clipe trebuie să facem un scut pentru a apăra normalitatea, pentru a apăra firescul, pentru a apăra familia tradițională creștină, așa cum a fost lăsată ea de Dumnezeu”, a spus Dan Tanasă.
Potrivit acestuia, AUR susține orice fel de inițiativă a societății civile care va duce în final la consfințirea în Constituția României că o căsătorie este uniunea dintre un bărbat și o femeie.
„Trebuie să facem în așa fel încât funționarii publici de la Bruxelles sau forțe politice de la București să ne aducă anormalul în viețile noastre.
Dacă Uniunea Europeană este o Uniune care se bazează pe toleranță și diversitate, credem că este cazul ca Uniunea Europeană să respecte specificul societății românești, în care majoritatea populației respinge ferm căsătoriile homosexuale”, a subliniat Dan Tanasă.
Reamintim că, săptămâna trecută, Grecia a legalizat căsătoria între homosexuali, după cum a relatat RostOnline.
La București, la sfârșitul lunii ianuarie, s-a lansat o campanie pentru pentru revizuirea Constituției pe tema Familiei și Dreptului la plata în numerar.

- Premierul Ilie Bolojan, anunț după întâlnirea cu comisarul european Magnus Brunner: România va implementa Pactul UE privind migrația începând din 2026 - 20 octombrie 2025
- Sfințirea Catedralei Naționale, oficiată de doi Patriarhi și un sobor de aproape 150 de ierarhi, preoți și diaconi (program oficial) - 20 octombrie 2025
- Cifre dramatice. Peste 51.000 de români au plecat din țară, doar în 2024. Numărul celor care se întorc acasă s-a prăbușit - 20 octombrie 2025