Hram la Mănăstirea Sihăstria Putnei, de Buna Vestire. Slujba a fost oficiată de ÎPS Petru, Mitropolitul Basarabiei, împreună cu preoți din România, Basarabia și Grecia

Luni, 25 martie, când Biserica Ortodoxă prăznuiește Buna Vestire, Mănăstirea Sihăstria Putnei și-a sărbătorit hramul istoric.

„Toți cei ce au trecut pragul vechii bisericuțe „Buna Vestire” s-au împărtășit din harul întâlnirii cu Sfinții Pantelimon și Modest, prin închinarea la părticele din cinstitele lor moaște, aduse din Grecia special pentru acest moment deosebit în calendarul liturgic, dar și istoric al așezământului ascuns între Obcinile Bucovinei.

Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a Părintelui Mitropolit Ignatie al Demetriadei (Grecia) și a Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, raclele cu fragment din moaștele Sfântului Mare Mucenic Pantelimon și ale Sfântului Ierarh Modest au poposit de la Mănăstirea Ano Xenia din Volos, Grecia, pentru a rămâne pentru câteva zile la Mănăstirea Sihăstria Putnei”, a anunțat Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților.

Sfânta Liturghie a fost oficiată de ÎPS Petru, Arhiepiscopul Chișinăului, Mitropolitul Basarabiei și Exarh al Plaiurilor, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, de la locașuri de cult din România, Republica Moldova și Grecia. Din sobor au făcut parte arhim. Nectarie Yfantidis, stareț al Mănăstirii Ano Xenia din Volos, Grecia, arhim. Melchisedec Velnic, exarh al mănăstirilor din Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, arhim. Mihail Balan, exarh de zonă, arhim. Nectarie Clinci, starețul așezământului monahal, arhim. Justinian Săvescu, secretar eparhial, și pr. Ionel Constantin Maloș, protoiereu al Protopopiatului Rădăuți.

„Acest praznic este începutul mântuirii noastre. Să nu se grăbească nimeni să spună: Oare cum voi reuși eu să trăiesc în Hristos? Sunt Sfintele Taine ale Bisericii și Biserica care ne călăuzesc și ne învață cum să trăim în Hristos. Să nu mergem să ne spovedim și să ne împărtășim doar pentru praznic, ci să mergem să ne spovedim și să ne împărtășim ca să ne schimbăm, ca să ne întoarcem la Dumnezeu. Pentru că Biserica nu pune în fața credincioșilor sărbătorile ca niște evenimente istorice, ci este modul prin care ne schimbăm viața prin pocăință”, a spus arhim. Nectarie Yfantidis, stareț al Mănăstirii Ano Xenia din Volos.

ÎPS Petru a conferit arhim. Nectarie Clinci Distincția „Ambasador al ortodoxiei și românismului în Basarabia” pentru „toată lucrarea săvârșită în sprijinul credinței ortodoxe, a tradiției strămoșești și a sentimentului național în teritoriului dintre Prut și Nistru”.

Cinstitele moaște ale Sfântului Mare Mucenic și tămăduitor fără de arginți Pantelimon și ale Sfântului Ierarh Modest, Patriarhul Ierusalimului, vor rămâne în cetatea Sihăstriei Putnei până în seara zilei de marți, 26 martie 2024, când se vor reîntoarce la Mănăstirea Ano Xenia din Volos.

 

Raluca Oanță

About Raluca Oanță

Jurnalist cu peste 10 ani de experiență. A lucrat în presa scrisă și în televiziune. A absolvit Facultatea de Sociologie din cadrul Universității București; ulterior, a urmat un master de Antropologie și Dezvoltare Comunitară.

Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost