Biserica Zlătari din București, unde se află mâna Sf. Ciprian, va fi sfințită duminică, 16 iunie, la finalul unor ample lucrări de restaurare și consolidare, anunță Ziarul Lumina.
Timp de 15 ani s-au desfășurat lucrări de restaurare, conservare a elementelor arhitecturale și picturale, și punere în valoare a istoricului edificiu. Pictura murală a bisericii, realizată în tehnica ulei de maestrul Gheorghe Tattarescu între anii 1853 și 1854, a fost restaurată de un artist specializat în pictura de epocă.
La această biserică istorică situată pe Calea Victoriei este păstrată, din anul 1790, mâna dreaptă a Sfântului Sfințit Mucenic Ciprian.
„Biserica a fost restaurată integral. S-a făcut consolidarea zidăriei, iar acoperișul a fost schimbat cu tablă de cupru. Tencuiala veche deteriorată a fost înlăturată și s-a realizat o tencuială nouă. Într-o altă fază a amplului proiect, s-a lucrat la centura de piatră, care a fost restaurată împreună cu scările de la intrare. În interior, fiind încă urme ale cutremurului din 1977, a fost nevoie de reparații generale de consolidare. A fost curățată și restaurată pictura murală, pe o suprafață de 852 mp. Totodată, au fost restaurate iconostasul și mobilierul de lemn policrom (…)”, a declarat, pentru Ziarul Lumina, părintele paroh Nicolae Dascălu.
Lăcașul a fost ctitorit în secolul al 17-lea și are numele de la cartierul unde locuiau membrii breslei zlătarilor, meșteri aurari și argintari. Din cauza vicisitudinilor timpului a ajuns în ruină, fiind nevoie de edificarea unei alte biserici pe același loc. Biserica actuală a fost construită la jumătatea secolului al 19-lea, fiind singura din București cu hramul „Sfântul Sfințit Mucenic Ciprian”.

- Claudiu Târziu (Acțiunea Conservatoare): România a ajuns la marginea prăpastiei financiare. Este momentul adevărului și al răspunderii - 5 iulie 2025
- Pachetul de măsuri fiscal-bugetare, adoptat de Guvernul Bolojan, va fi asumat luni în Parlament - 5 iulie 2025
- Achim Irimescu, reprezentanța permanentă a României la UE: Comisia Europeană propune reducerea cu până la 20% a bugetului pentru Politica Agricolă Comună, pentru a face loc planului de înarmare pentru apărare - 4 iulie 2025