Claudiu Târziu, președintele CNC AUR, a votat, duminică, în București, în cadrul alegerilor locale și europarlamentare.
„Am mers și am votat așa cum m-a îndemnat conștiința, pentru toate valorile în care cred, familie, națiune, credință și libertate.
Am votat pentru o schimbare reală în România. Am votat cu inima curată și cu gândul la Dumnezeu, pentru că acolo unde ne străduim noi, pune și El umărul.
Vă îndemn și pe dumneavoastră să faceți la fel: să mergeți să votați!
Înainte de a vota să aveți un mic examen de conștiință, să vedeți pe cine creditați pentru funcțiile de demnitate publică puse astăzi la vot
Este foarte important să votăm având greutatea acestui gest pe umerii noștri, pe care o vom vota pe umerii aleșilor.
Greutatea constă în faptul că timp de 4 ani pentru aleșii locali și timp de 5 ani pentru parlamentarii europeni- ei ne vor gestiona comunitățile, interesele și destinul național. E teribil de importantă misiunea lor, nu știu dacă toți o conștientizează și trebuie să vă gândiți bine cui dați votul.
Mergeți și votați! Dumnezeu să ne ajute!”, a transmis, duminică, pe Facebook, Claudiu Târziu.
- Protest împotriva Legii Vexler, joi, 15 ianuarie în Piața Universității din București - 14 ianuarie 2026
- 176 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu. Ziua Culturii Naționale (15 ianuarie) - 14 ianuarie 2026
- Europarlamentarul Claudiu Târziu: Ursula von der Leyen sfidează din nou. Merge în Paraguay să semneze acordul Mercosur, deși Parlamentul European nu l-a votat încă - 14 ianuarie 2026
