Claudiu Târziu, președintele CNC AUR, a declarat, miercuri, la Bruxelles, că au trecut trei zile de la închiderea urnelor și, totuși, președintele Autorității Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, refuză să explice de ce nu se anunță rezultatele finale.
„Încercăm să înțelegem cum e posibil ca după trei zile de la exercitarea votului să nu avem încă rezultatele finale pentru alegerile la Parlamentul European. Într-o epocă în care suntem super tehnologizați, în care tehnica domină în toată viața publică, totuși avem această dificultate de a obține rezultatul final în aceste alegeri”, a declarat Claudiu Târziu, în cadrul undei conferințe susținute la Bruxelles.
Președintele CNC susține că se încearcă influențarea votului, abuzuri continuate după fraudele care au avut deja loc în secțiile de vot, atunci când oamenii erau lăsați în cabina de vot câte doi, iar în urne se introduceau câte 10 buletine.
„Ceva foarte ciudat se întâmplă, noi credem că nu e întâmplătoare această amânare, se urmărește ceva, încercăm să înțelegem ce se urmărește, probabil influențarea votului, poate fraudarea lui mai mult decât a avut loc deja la urne, și acest lucru este foarte îngrijorător din punctul nostru de vedere. Îl rugăm public pe domnul Toni Greblă, președintele AEP, să iasă cu declarații lămuritoare în această privință, să ne explice de ce durează atât de mult acest proces de numărare a voturilor și de ce nu avem până astăzi un rezultat final în alegerile pentru Parlamentul European. Aceste alegeri sunt extrem de importante. Bruxellesul așteaptă rezultatele din România pentru a vedea cine a obținut mandatul de europarlamentar și pentru a face toate procedurile necesare de validare a acestor mandate. Așteptăm, deci, de la AEP, o poziție clară, explicită, din partea conducătorului acestei instituții. Trebuia să o aibă deja până acum. Dacă n-a avut-o, poate că la apelul nostru va răspunde favorabil”, a conchis Claudiu Târziu.
Potrivit acestuia, „având în vedere contextul în care au avut loc aceste alegeri, toate ilegalitățile care au premers alegerilor, toate ilegalitățile comise în timpul desfășurării scrutinului și toate bănuielile rezonabile ce rezultă din amânarea unui vot final după aceste alegeri, în mod normal într-o țară democratică, aceste alegeri ar fi repetate”.
„Evident, în România nu se poate întâmpla așa ceva. Și-au făcut un obicei din a fura de fiecare dată alegerile. Acum au făcut-o într-un mod mai mare decât altădată și probabil că, așa cum și colegii mei au arătat, la prezidențiale și la parlamentare vom avea o nouă dovadă de furt masiv, pentru că acum a fost doar repetiția generală. Suntem revoltați de această manieră antidemocratică și contraproductivă de a organiza alegerile și de a ”stimula” viața politică în România”, a declarat Claudiu Târziu.
- Raport CE privind combaterea antisemitismului și promovarea vieții evreiești - 14 octombrie 2024
- VIDEO/ Europarlamentarul Claudiu Târziu (AUR), alături de românii din Vidin, de sărbătoarea Sfintei Parascheva - 14 octombrie 2024
- OMS aprobă un vaccin anti-mpox pentru adolescenți, compania producătoare îl testează pentru copii cu vârsta de 2 ani. În 2022, autoritățile anunțau că boala se extinde în comunitățile homosexualilor - 14 octombrie 2024
vreau sa „ascunda”al 7-lea om de AUR
Lenin ” atunci , acolo ” in ” sustinerea sa europeana , din anii in cauza a asa zisei ” REVOLUTII BOLSEVICE ” Spunea , ” nu conteaza cati voteaza , conteaza cin numara ” , era firesct ” atunci ” , este ” firesc ” acum , va ” fi ” firesc maine .Deja dupa ” informarile media , privind cei reprezentativi europeni ” ca si in urma cu 4 ani ( sunt aceeasi la nivel de structura politica europeana ” , intelegem ca ” ALGORITMUL POLITIC EUROPEAN TRECUT SE MENTINE SI ACTUAL ” PRIN ” OBLADUIREA ALEGERILOR DEMOCRATICE EUROPENE DE ” NOUL,VECHIUL ” TATUC ” , MAREA ” DEMOCRATIE AMERICANA ” Restul este o poveste ” mediatica ” , cu ” FETI-FRUMOSI , ZMEI , BALAURI ” ca pe vremea COPILARIEI NOASTRE , acum 60-70 de ani ” Aici , in Romania , noastra cea de zi cu zi , ” NE MAI JUCAM DE A ALBA-NEAGRA ” ca la asa zisi fosti tigani de pe vremuri , acum ginta LATINA ” ROMANES „