Părinții de la Sfântul Munte au transmis un mesaj superb pentru echipa națională de fotbal a României, în care au apreciat mărturisirile de credință făcute de unii jucători, precum și aducerea unui preot în timpul cantonamentului.
Redăm integral mesajul transmis de O chilie athonită:
„De la început menționăm că nu urmărim meciurile de fotbal ale naționalei României la Campionatul European, însă ne-am informat legat de latura duhovnicească a acestei participări, motiv pentru care îndrăznim, cu darul Domnului, să scriem câteva considerente.
Cel mai important lucru în această participare este nivelul duhovnicesc – atât cât este – nivel care generează coeziune, unitate și relații interpersonale în echipă și suporteri. Dacă nu este nivel duhovnicesc atunci oamenii cad în păcate, iar păcatul nu crește coeziunea dintre oameni, chiar dacă pare la prima vedere că oamenii se simt bine împreună atunci când, de exemplu, se îmbată sau vorbesc vulgar. Nu este așa. Este doar o himeră.
Este esențial ca să nu ne încărcăm cu păcat ca neam și ca persoane prin comportamente care se depărtează de noblețea cu care ne-a dăruit Dumnezeu și care tind în extreme provocate de o bucurie sau o durere care nu sunt gestionate corect.
Cel mai mare pericol aici este mândria. Nimeni să nu se mândrească cu sine ci să dea toată slava lui Dumnezeu.
În acest context, apreciem declarațiile unora din membrii lotului național în care aceștia L-au recunoscut pe Dumnezeu ca și dătătorul de putere.
În clipa în care cineva este exemplu pentru neam trebuie să fie impecabil din punct de vedere duhovnicesc, psihic și – în cazul naționalei de fotbal – și din punct de vedere fizic. Nu trebuie ca să ne încredem în noi înșine ci în bunul Dumnezeu pentru că de acolo vine luciditatea și iubirea necesară pentru a-i motiva pe oameni. Cine se încrede în sine, tremură pentru că își vede limitele. Cine se încrede în Dumnezeu este liniștit pentru că știe că el va fi bine, orice s-ar întâmpla.
Este cu totul extraordinar și vrednic de laudă în Hristos faptul că dl. antrenor Edward Iordănescu l-a chemat în cantonament pe părintele Ghelasie Păcurar de la Parohia Ortodoxă Română „Sfântul Apostol Andrei” din Würzburg. Acesta a venit în cantonamentul echipei naționale pentru o mică slujbă înainte de meciul cu Ucraina, pe care România l-a câștigat cu 3-0. Datorită faptului că părintele n-a putut ajunge în cantonamentul naționalei, fiind plecat din țară cu o delegație bisericească, acesta nu a mai făcut slujba înainte de meciul cu Belgia, meci pe care tricolorii l-au pierdut cu 0-2. Înainte de meciul cu Slovacia, părintele a fost din nou prezent și naționala terminat la egalitate (1-1), fiind promovată de pe locul întâi al grupei sale în optimile Campionatului European.
Ajutorul lui Dumnezeu este manifest, însă este nevoie și de partea noastră de determinarea necesară pentru a face virtutea și a da exemplu în neam.
Dacă dorește cineva să se roage pentru cei din lotul național, numele lor sunt acestea:
Edward, Denis, Denis, George, Adrian, Florinel, Deian, Darius, Marius, Valentin, Dennis, Ianis, Alexandru, Răzvan, Nicolae, Bogdan, Vasile, Radu, Andrei, Adrian, Ionuț, Andrei, Nicușor, Ștefan, Horațiu, Florin
Notă: Nu ne rugăm ca România să aibă neapărat succes în sport; ne rugăm ca românii care pot să influențeze să aibă succes să influențeze în bine și pe noi, cei mulți.”
- Toate buletinele emise în ultimii ani expiră pe 3 august 2031. Noua carte electronică de identitate va prelua și rolul cardului național de sănătate - 12 octombrie 2024
- VIDEO/ Europarlamentarul Claudiu Târziu, președintele CNC AUR: Am decis să preiau coordonarea campaniei electorale pentru alegerile parlamentare - 12 octombrie 2024
- Elevii unei școli din Șeica Mare, județul Sibiu, vor purta uniforme făcute la croitoria din localitate, după ce părinții au cerut introducerea acesteia - 11 octombrie 2024