Noi proteste ale fermierilor sunt anunțate pentru miercuri, 13 noiembrie, la Bruxelles, mai multe străzi fiind închise de la primele ore ale zilei.
Organizații belgiene și europene ale agricultorilor protestează față de acordul care ar putea fi finalizat în timpul summitului G20 din Brazilia din 18 și 19 noiembrie și care va elimina taxele la majoritatea produselor în schimburile comerciale dintre cele două părți, anunță Ziarul de Belgia.
Comisia Europeană a prezentat acordul drept „unul avantajos atât pentru UE, cât și pentru Mercosur, cu oportunități de creare de locuri de muncă și dezvoltare durabilă de ambele părți”.
Fermierii din UE sunt îngrijorați de importurile de produse agricole din Mercosur în UE, în special cele de carne de vită. Ei se tem că aceste produse ieftine, care nu sunt supuse acelorași rigori ca cele impuse producătorilor europeni, vor inunda piața UE ducând la concurență neloială.
Perturbări la Bruxelles
Zona de poliție Bruxelles anticipează perturbări majore de trafic miercuri, chiar de la primele ore ale dimineții, adică de la ora 5:00, până la începutul după-amiezii, în toată Regiunea Bruxelles.
De la ora 6:00, rue de la Loi va fi închisă între Schuman și centura mică (Arts-Loi). Va fi închis și tunelul Reyers spre centru de pe E40, precum și tunelul Cinquantenaire spre rue de la Loi. Șoferii sunt sfătuiți să ia în considerare mijloace alternative de transport și să favorizeze transportul public, în special trenul și metroul.
Atenționare de călătorie
O atenționare de călătorie a fost transmisă și de Ministerul Afacerilor Externe. MAE informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Regatul Belgiei că în ziua de 13 noiembrie va avea loc o manifestaţie a fermierilor, context în care se preconizează perturbări în transportul public din Bruxelles, notează Agerpres.
MAE le recomandă cetăţenilor români să urmărească paginile de Internet ale companiilor de transport în comun din Regatul Belgiei: https://www.stib-mivb.be/visit.html?l=fr şi https://www.thebulletin.be/farmers-protest-brussels-wednesday.
Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon aleAmbasadei României la Bruxelles: +32 (0) 2 347 5338, +32 (0) 2 344 1658, +32 (0)2 343 69 35, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate şi preluate de operatorii Call Center în regim de permanenţă.
De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, pot apela la telefonul de permanenţă al Ambasadei României în Belgia: + 32(0) 497 428663.
- Instanţa supremă dezbate, miercuri, contestaţia AUR împotriva hotărârii CCR de anulare a alegerilor prezidenţiale - 11 decembrie 2024
- La timpuri noi, oameni vechi. Jurnalista Oana Șlemco, de la făina de greieri, la vânătoarea de preoți - 10 decembrie 2024
- Radio France: Alegătorii români nu sunt o turmă care votează orbește la recomandările TikTok. Alegerile din România arată furia împotriva partidelor sistemului și o profundă dorință de schimbare - 10 decembrie 2024