Brexitul este o veste foarte bună pentru renașterea statelor suverane într-o Europă a națiunilor

După referendumul din Marea Britanie nu urmează în niciun caz nici „ sfârșitul Europei” și nici începutul unei noi ere a războaielor între state pe vechiul continent, aşa cum ne sperie diverşi profeţi ai „apocalipsei europene” în această primă zi de după Brexit. Nici pomeneală de așa ceva. Cine mai are încă un dram de minte şi încă nu şi-a interiorizat stereotipurile re-educării culturale la care suntem supuşi zilnic de ignoranţii formatori de opinie din această ţară va înţelege că Brexitul nu-i nicio catastrofă, ba, mai degrabă, s-ar putea să fie o veste foarte bună pentru cetăţenii de rând din statele UE, inclusiv din România.

Astfel, departe de a fi o nenorocire (după cum se dau unii de ceasul morţii), în fapt Brexitul s-ar putea să fie o șansă enormă pentru corectarea actualului drum istoric totalmente eronat și, în ultimă consecință, suicidar pe care sunt împinse, ÎMPOTRIVA VOINȚEI LOR, popoarele europene. Drumul acesta este drumul centralismului birocratic supra-statal, al dirijismului ideologic, al uzurpării atributelor suveranității naționale de către o iresponsabilă elită supranațională, al multiculturalismului impus cu măciuca ”soft-power” a corectitudinii politice, al colonizării de populații străine și în mod evident ne-integrabile și ne-asimilabile pe teritoriul statelor europene, al demantelării identităților firești (de la cea de gen la cea națională), al minciunii și re-educării.

Pe drumul acesta am ajuns să mergem spre pieire pentru că, printre altele, prin mecanisme pe care foarte, foarte puțină lume le cunoaște și le înțelege, puterea, puterea reală de a decide asupra binelui și răului comun, a fost transferată de la nivel național la nivel supra-național, de la nivelul conducătorilor politici ai statelor naționale la nivelul unor organisme și rețele supra-naționale. Evident, mai sunt și multe alte cauze, pe care nu le detaliez aici, cu excepția celei mai importante: distrugerea milenarei ordini sociale inspirate de creștinism, ordine socială din care a izvorât tot ceea ce a fost bun, frumos și adevărat în extraordinara civilizație europeană aflată astăzi în plin proces de descompunere. În orice caz, drumul pe care popoarele europene sunt împinse târâș-grăpiș de către elitele actuale este un drum spre moarte, căci ce altceva reprezintă utopica babilonie a unui supra-stat european hiper-birocratizat, centralizat, post-național și post-creștin decât o hidoasă caricatură post-mortem a tot ceea ce a însemnat autentica Europa istorică?!

Brexitul este o veste bună pentru că zguduie din temelii acest proiect de centralizare supra-națională și dă o șansă în plus celor care vor să mai salveze ce se mai poate salva din noi înșine, atât din temelia noastră comună (care-i tocmai creștinismul tăgăduit de actuala stăpânire ”europeană”), cât şi din particularităţile şi specificităţile noastre istorice, care ne fac să fim români, unguri, polonezi, germani, francezi, englezi, irlandezi, danezi, etc., şi la care, de fapt, nimeni nu vrea să renunţe în numele utopiei multiculturalismului european post-naţional şi anti-creştin. Brexitul este o veste bună pentru că, dincolo de ceea ce-şi doresc moş Juncker & gaşca, de astăzi încolo vor creşte exponenţial şansele forţelor politice care-şi doresc revenirea la statul naţional suveran ca actor central, nu doar un figurant furnizor de legitimitate, al politicii din spaţiul vechiului continent.

Revenirea la o politică centrată pe state naţionale nu va însemana în niciun caz revenirea la război rece sau cald, la competiţie militară între statele europene, la protecţionism economic sau la politicile de asimilare a minorităţilor. Să nu ne lăsăm manipulaţi de profeţii mincinoşi ai aşa-zisei apocalipse de după Brexit. În fapt, nivelul schimburilor comerciale are toate şansele să crească, căci nu-i nevoie nici de o parazitară birocraţie „comunitară” şi în niciun caz de cătuşele monedei unice pentru ca firmele să facă comerţ, fabricile să producă şi investiţiile productive să genereze locuri de muncă. Lumea de astăzi oferă atâtea exemple de state suvernane care o duc economic foarte bine, fără însă a fi obligate să abandoneze atributele esenţiale ale suveranităţii, de la dreptul de a decide cine poate sau nu poate să intre pe teritoriul naţional şi până la dreptul de avea o monedă proprie şi o armată naţională.

Pe de altă parte, o Europă a statelor naţionale suverane va însemna în primul rând recâştigarea capacităţii statului a-şi face treaba (pentru care e plătit din banii cetăţeanului) şi de a se achita în mod onorabil de sarcina sa esenţială de a asigura cetăţenilor dreptul la viaţă şi la proprietate. Această capacitate a fost compromisă de actualul regim „european” atât prin limitările impuse asupra dreptului suveran al statelor de a decide asupra celor care au drept de intrare şi rămânere pe teritoriul naţional, cât şi prin politicile imigraţioniste şi de promovare a multiculturalismului (care au dus la apariţia pe teritoriul statelor occidentale a unor întinse enclave „multiculturale” unde ordinea de drept a statului este în mod factual suspendată şi înlocuită cu normele legislaţiei islamice – şaria). Nu de la birocraţia bruxelleză şi de la himerica poliţie sau (să ne ferească Dumnezeu de aşa ceva) „armată europeană” ne putem aştepta garantarea vieţii şi proprietăţii în deceniile ce vor urma, ci de la vechiul sau mai noul stat naţional suveran, aşa cum va şti să şi-l gospodărescă fiecare popor, cu armată şi instituţii de forţă proprii, care stat doar fiind cu adevărat suveran va putea avea din nou deplină capacitatea de exerciţiu în ceea ce priveşte controlul asupra teritoriul naţional, inclusiv în enclavele „multiculturale” unde au apărut realităţi sociale care n-au absolut nimic de-a face cu ceea ce înseamnă civilizaţia europeană.

O Europă a statelor naţionale suverane va însemna o Europă în orice caz mai sigură şi cu toate şansele să fie mai capabilă de a face faţă provocărilor REALE cu care se confruntă popoarele de pe vechiul continent: prăbuşirea demografică, disoluţia normelor morale şi sociale pe care se bazează familia ca instituţie fundamentală a societăţilor viabile, creşterea exponenţială a datoriilor publice şi neoiobăgia îndatorării generaţiilor prezente şi a celor nenăscuţi încă, băltirea economică pe termen lung în recesiunea generată de adoptarea euro de către statele mai puţin dezvoltate din UE, resurecţia islamului militant, atacurile teroriste, menţinerea păcii sociale şi integrarea socială a nou-veniţilor în Europa (inclusiv prin expulzarea rapidă, fără discuţii şi interminabile proceduri juridice a celor care nu înţeleg să-şi însuşească limba şi cultura societăţilor în care au decis să emigreze), etc. Astea sunt problemele reale, cu care ne confruntăm în generaţia de acum şi care au toate şansele să se acutizeze în viitor.

Cadrul actual de cooperare europeană nu doar că nu ajută la abordare şi soluţionarea acestor probleme, ba dimpotrivă, le agravează şi face tot mai puţin posibile soluţiile de bun simţ (cum ar fi să ai o politică demografică consisentă la nivel naţional în loc să aduci imigranţi ne-integrabili de aiurea, să sprijini familia în loc să promovezi imaginarele drepturi ale aşa-ziselor „minorităţi sexuale”, să ai o politică externă proprie, capabilă să acţioneze la sursă asupra fluxurilor migratorii şi nu să impui cote obligatorii de imigranţi, să ai capacitatea de a stimula economia prin credite şi nu să depinzi de alchimiile financiare ale unei coterii obscure care a uzurpat dreptul legitim al suveranului de a bate/crea monedă, etc., etc., etc.). Aşadar, nu prin „mai multă Europă” (adică prin mai multă birocraţie supra-naţională şi prin inginerii sociale destinate să modifice identitatea indivizilor şi a naţiunilor) se vor rezvolva aceste probleme şi altele asemenea lor, ci prin politici coerente implementate la nivel naţional, de către politicieni responsabili care-şi vor asuma voinţa liberă a cetăţenilor. În mod inevitabil rezolvarea problemelor multiple cu care se confruntă cetăţenii statelor europene (multe dintre ele, precum imigraţia necontrolată, generate sau agravate de actuala „arhitectură instituţională” a UE) va presupune un cadru de cooperare european. Doar că, într-o Europă a statelor suverane, acest cadru de cooperare va fi un mecanism de cooperare inter-statal (aşa cum a fost în bună măsură în Europa de dinainte de Actul Unic European şi de Maastricht) şi nu o mega-structură supra-statală, caracterizată deopotrivă de o lipsă cronică de legitimitate democratică şi de o implicare cu totul excesivă în reglementarea vieţii cetăţeanului până în cele mai mici detalii, inclusiv prin susţinerea unor politici şi proiecte de inginerie socială şi culturală, prin care se urmăreşte schimbarea identităţii şi mentalităţii cetăţenilor de rând (aşa cum e Uniunea Europeană actuală).

Din această perspectivă, a revitalizării statelor naţionale, Brexitul nu înseamnă în niciun caz sfârşitul Europei sau al „cooperării europene” ci, mai degrabă poate fi o revenire la viziunea iniţială a unora din părinţii fondatori ai proiectului european (cum ar fi De Gaulle sau Adenauer, lideri politici în niciun caz nu şi-au dorit cooperarea europeană pentru a spori numărul moscheiilor din Collombey-les-Deux-Eglises şi din alte localităţi din Franţa şi nici pentru a promova drepturile „minorităţilor sexuale” în Koeln). Viziunea această iniţială, a unei „Europe a naţiunilor”, bazată pe cooperarea paşnică dintre state suverane într-un cadru de respect pentru identităţile tradiţionale ale naţiunilor europene a fost luată ostatică şi apoi compromisă de generaţii subsecvente de eurocraţi, care, în numele „integrării europene” s-au apucat să demanteleze realităţi şi instituţii multiseculare din Europa, de la monedele naţionale (multe cu vechime de sute de ani) şi până la familia firească, întemeiată pe căsătoria între un bărbat şi o femeie. Rezultatele se văd.

Rămâne de văzut ce se va întâmpla după Brexit şi care vor fi concluziile pe care elitele actuale care gestionează aşa-zisul „proiect european” le vor trage după acest „dezastru”. Foarte probabil că vom asista la încercări de a strânge rapid şurubul şi de a împinge actuala arhitectură UE spre mai multă centralizare şi spre finala înfăptuire a mult visatelor de unii „State Unite ale Europei”. Dacă se va întâmpla aşa, atunci e clar că aceste elite refuză lecţia Brexitului şi a tuturor alegerilor de protest care s-au succedat în diverse ţări europene în ultimii ani şi că persistă în ideea de a merge cu „foaia de parcus” a „proiectului european” până la capăt. În cazul în care se va întâmpla aşa ceva, capătul s-ar putea să fie altul decât cel pe care şi-l imaginează dumnealor.

(Articol apărut inițial pe blogul autorului)

The following two tabs change content below.

4 gânduri despre “Brexitul este o veste foarte bună pentru renașterea statelor suverane într-o Europă a națiunilor

  1. Inclin sa cred ca aveti dreptate.Pe de o parte,inca de la aparitia acestui Golem,cu intuitia mea de om tanar am resimtit o aversiune inexplicabila,care pe parcursul anilor s-a justificat si explicat pe deplin.O organizatie,infiintata,chipurile pe baze generoase si cam utopice ,a devenit Monstrul Anti-Christic, ,imoral,exploatator si arrogant de azi.Condus de o mana de senili iresponsabili,incompetenti,slugi ai unor forte intunecate,oculte.De buna seama e imperios necesara armonia inter-europeana,aliante pe toate planurile cu respectarea traditiei cresine bimilenare si bazat pe valorile morale eterne !

  2. Exceptionala gandire cat si expunere…!..Intr-o forma mai putin elaborata am expus si eu din pozitia mea de blogger aceleasi idei inca de anul trecut odata cu acceptul si declaratiile iresponsabile ale Angelei Merkel de sanctionare a statelor europene care se opun acceptarii ,,refugiatilor”acestor animale agresive venite dintr-o societate feudala de mult apusa in europa…La vremea aceea am adunat un record de aproape 1000 de like-uri si mulet comentarii pozitive pe aceasta tema…Felicitari autorului inca odata ptr gandirea limpede in pe acest subiect…!

Spune-ți părerea