Rusaliile în tradiţia populară

Sărbătoarea bisericească a Pogorîrii Sfîntului Duh (vezi „Rusaliile: nașterea Bisericii”), la 50 de zile după Paşte (de unde şi denumirea paralelă de Cincizecime), urmată imediat de cea a Sfintei Treimi, poartă în popor numele de „Rusalii” (în care se include şi o a treia zi: Marţea Rusaliilor, fără pondere bisericească). Duminica de Rusalii se numeşte şi Duminica Mare. Acum se sfinţesc hotarele, se adună tinerii la hore şi se fac, ca și în Duminica Tomii, „înfrăţiri” şi „însurăţiri” („pe păr”, „pe sînge”, „pe cruce”, „pe pîine”, „pe pai”, „pe datul mîinii” etc.; pentru frăţia „pe păr”, bunăoară, viitorii „fraţi” sau viitoarele „surori” îşi rup cîte un fir de păr şi le îngroapă laolaltă, zicînd: „Să fim fîrtaţi/surate pînă la moarte!”). În unele zone, junii locului fac procesiuni, purtînd cruci împodobite cu coroane de flori.
Numele popular stă în legătură, desigur, cu vechea sărbătoare romanăRosalia, cînd se puneau trandafiri pe morminte, dar peste aceasta s-au adăugat fel de fel de alte tradiţii (ca Rusalcele slave, un fel de zîne ale apelor, asemănătoare sirenelor), inclusiv o umbră de creştinism popular (Rusaliile ar fi, bunăoară, fiicele lui „Rusalim împărat”, personificare folclorică a Ierusalimului biblic). Rusaliile, considerate îndeobşte totuna cu Ielele, sînt zîne rele, care-i pocesc pe oameni sau le iau minţile. Pentru a se feri de ele, oamenii trebuie să poarte asupra lor frunze de pelin, iar dacă le întîlnesc, să evite să le vorbească. Fiind zîne ale apelor, de ziua lor e bine să nu te scalzi, căci te paşte înecul.
Legat de Rusalii este şi faimosul  joc al căluşarilor (executat de cete de flăcăi constituite anume cu acest prilej), dans ritual de origine străveche şi neclară, cu funcţie magică, pe de o parte patronat de Iele, pe de altă parte capabil să vindece relele aduse de acestea. ÎnDescrierea Moldovei (cf. finalul cap. XVII: „Despre năravurile moldovenilor”), Dimitrie Cantemir nota: „Mulţimea superstiţioasă crede că ei [căluşarii] au puterea de a izgoni bolile cronice, iar vindecarea se face astfel: după ce bolnavul s-a aşternut la pămînt, aceia încep săriturile lor şi, la un anumit loc al cîntecului, calcă, unul după altul, de la cap pînă la picioare, pe cel culcat; în sfîrşit, îi suflă la ureche cîteva cuvinte anume ticluite şi poruncesc bolii să iasă”. Dacă bolnavul nu se lecuieşte nici după aceasta, se zice că nu mai are scăpare.
Peste an, românii au nu mai puţin de 18 sărbători ale Moşilor (strămoşii neamului, morţii în general), dar cea mai importantă este cea din ajunul Rusaliilor (Moșii de vară), cînd este obiceiul să se ţină şi tîrguri mari (cum erau, pînă nu demult, la Bucureşti, cele din Piaţa Obor), prelungite și în zilele imediat următoare, unde oamenii găsesc cele necesare pomenilor, dar şi prilej de veselie şi desfătare. În felul acesta, vag încreştinat, supravieţuieşte desigur un străvechi cult precreştin al strămoşilor, marcat de atitudinea specifică a geto-dacilor de a răspunde morţii cu rîs şi bucurie (cuvîntul moş este, de altfel, de origine traco-dacică).
În mod tradiţional, se credea că sufletele morţilor/moşilor, după ce părăsesc mormintele în Joia Mare sau Seacă (cea de dinaintea Paştilor), se preumblă printre cei vii, înapoindu-se la locul lor fie în ajunul Rusaliilor, fie la Rusitori (pe alocuri: sărbătoare a „despărţirii de morţi”, ţinută la 7 sau 9 zile după Rusalii). Pomenile au rolul de a-i face pe morţi să plece îmbunaţi la ale lor.
Cu Rusaliile se încheie ciclul pascal. 
The following two tabs change content below.
Răzvan Codrescu
Scriitor, publicist, editor, director literar al Editurii Christiana, redactor-şef al revistei Lumea credinţei, vice-preşedinte al Asociaţiei Ziariştilor şi Editorilor Creştini şi preşedinte de onoare al Asociaţiei „Rost”. Ultima carte publicată: ”O introducere în creștinism” (Ed. Christiana, Bucureşti, 2016).
Răzvan Codrescu

Ultimele articole de Răzvan Codrescu (toate)

2 gânduri despre “Rusaliile în tradiţia populară

Spune-ți părerea