Politicieni, preoți, lideri civici și oameni de cultură, reuniți la Palatul Parlamentului pentru o întoarcere la Hristos a societății

Pe 2 și 3 octombrie a.c., la Palatul Parlamentului, s-a desfășurat cea a XIV-a ediție a evenimentului intitulat ”Mic dejun cu rugăciune”, în organizarea Grupului ecumenic de rugăciune din Legislativ.

Manifestarea, inspirată la noi și în alte țări europene de către evenimentul omonim american – care are o vechime de șase decenii -, a reunit oameni politici, clerici, lideri ai societății civile, personalități culturale și jurnaliști din România, UE și SUA, care împărtășesc valorile creștine și dau constant o mărturie creștină publică. Între invitați s-a numărat și Claudiu Târziu, președinte al Asociației ROST și unul dintre liderii Mișcării politice ”România Mare în Europa”.

Ediția din acest an a avut drept temă ”Valorile identitare europene”. Despre acestea au vorbit în mod excepțional prof. univ. dr. Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române, și Părintele Profesor Stelian Tofană, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca. Cuvântările lor au determinat sala să-i aplaude îndelung, în picioare.

„Dizolvarea națiunilor nu poate determina o construcție europeană de succes. Această direcție de gîndire e falimentară.

Identitatea nu se naște peste noapte și nici prin hotărîri ale Parlamentelor. Identitatea astfel făurită de lideri este falsă. Unitatea europeană nu poate fi făcută împotriva națiunilor.

Soluția pentru Europa este o simbioza între specificul național și universalism, un concert al națiunilor însuflețite de un ideal comun, spiritual sau cultural” – a afirmat, între altele, academicianul Ioan Aurel Pop.

 

”Există o serie de întrebări despre cum se mai refelectă azi viziunea fondatorilor UE în parcursul UE, la care eu voi răspunde cu Biblia. Această este cartea pe care trebuie să se fondeze istoria neamului omenesc. Acesta este Cuvîntul lui Dumnezeu. Și cine nu-și fondează viața pe cuvîntul lui Dumnezeu nu are nici o șansă să lase o urmă luminoasă în istorie. (…)

Uniunea Europeană și oamenii din fruntea ei au nevoie de o reformă spirituală. Societatea românească, Europa, lumea întreagă n-au nevoie de reforme economice, sociale, politice, militare. Nu! Ci de o reformă în plan uman, de o transformare a omului. Acum mai mult ca oricînd” – a subliniat Părintele Profesor Stelian Tofană.

Între luările de cuvînt, tînăra și deja celebra cîntăreață Laura Bretan a interpretat cîteva melodii din repertoriul românesc și internațional, care au produs multă emoție.

Mai jos, vă invităm să vizionați o un scurt și bun reportaj de la eveniment difuzat la Trinitas Tv.

 


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost