Manipulare în numele … luptei împotriva „fake news”

[sursa imaginii reprezentative: Getty Images via bbc.com]

Propaganda mainstream din toate ţările marşează pe o atitudine alarmistă, menită să exagereze pericolul pandemiei provocate de noul coronavirus, cu scopul major de a justifica măsurile restrictive luate de majoritatea guvernelor lumii. Pe de altă parte, opiniile lucide, realiste, care încearcă să evalueze această pandemie la parametrii ei reali, care par a fi mult sub cei vehiculaţi oficial, sunt taxate drept „fake news”, „teorii conspiraţioniste” sau „propagandă rusească”.

O mostră tipică în acest sens o reprezintă cazul articolului „12 experți de nivel mondial se exprimă împotriva isteriei Covid 19” publicat pe mai multe site-uri româneşti. O aşa-zisă „punere la punct” sub masca unei „analize obiective” a apărut de curând sub egida grupului LARICS , preluată şi de site-ul adevarul.ro sub titlul  „Stop fals coronavirus! Cei „12 apostoli“ ai dezinformării despre coronavirus au ajuns şi în România”.

Cei numiţi „12 apostoli ai dezinformării” sunt profesori şi specialişti reputaţi la nivel mondial, care fac parte din tabăra „realiştilor”, spre deosebire de „alarmiştii” al căror punct de vedere este îmbrăţişat de majoritatea guvernelor. E de înţeles că atitudinea iniţială se cuvenea a fi una de prudenţă, luând în calcul scenariile cele mai nefavorabile. Dar, pe măsură ce informaţiile despre noul virus devin tot mai consistente, o atitudine de realism ar trebui să o înlocuiască treptat pe cea de panică, iar măsurile de rigoare să fie adaptate în permanenţă situaţiei concrete de pe teren. În loc de aşa ceva, asistăm mai degrabă la un război propagandistic dus pe toate canalele oficiale cu scopul de a nu „slăbi” cumva justificările pentru atitudinea maximalistă în privinţa politicilor restrictive şi de a le menţine pentru un timp cât mai îndelungat cu putinţă.

În această paradigmă se potriveşte ca o mănuşă şi articolul LARICS, semnat de Nicolae Ţîbrigan, specialist în sociologie. Cum înţelege dumnealui să combată opiniile celor 12 specialişti într-un domeniu cu totul străin pentru autorul nostru? Aşa ca în bancul acela cu castravetele, în care celebrul Bulă ştie doar o singură placă, una şi bună. De data aceasta placa repetată obsesiv de LARICS e cea a „propagandei ruseşti”.

Sunt cei 12 specialişti (numiţi „apostoli ai dezinformării”) cu toţii vânduţi Moscovei sau instrumentalizaţi de aceasta? Un posibil răspuns afirmativ se cere documentat temeinic. În schimb, cum îşi justifică autorul nostru afirmaţia? Aplecându-se asupra unui singur(!) caz din cele 12, e vorba profesorul german de origine thailandeză Sucharit Bhakdi, şi observând că afirmaţiile din video-urile sale postate pe yotube au fost preluate şi de site-uri filo-ruse.

Cum rămâne atunci cu celelalte posibile 11 episoade viitoare, în care să arate că şi ceilalţi specialişti transmit tot punctul de vedere al „propagandei ruse”? Ele vor veni probabil la calendele greceşti, aşa că să trecem peste asta şi să ne oprim asupra textului în cauză. Deşi se autoprezintă cu emfază drept o „analiză obiectivă”, articolul „Stop fals coronavirus! Cei „12 apostoli“ ai dezinformării despre coronavirus au ajuns şi în România” abundă de informaţii trunchiate, superficiale sau de-a dreptul false.

Să le luăm pe rând.

Calitatea de profesor a lui Sucharit Bhakdi este pusă în permanenţă la îndoială, prin folosirea obsesivă, în formă continuată, a ghilimelelor care încadrează titlul său academic.

„La o căutare pe Google după numele şi prenumele „profesorului” „Sucharit Bhakdi”, am descoperit o pagină a sa pe Wikipedia, unde se specifică în limba germană că este născut pe 1 noiembrie 1946 în Washington D.C., doctor şi specialist în microbiologie. Acesta a mai fost profesor la Universitatea Johannes Gutenberg din Mainz şi şef al Institutului de Igienă şi Microbiologie Medicală. Pagina de pe enciclopedia virtuală a fost creată în 2009, dar fusese intens completată de câţiva „contribuitori” anonimi începând cu luna martie 2020, în contextul răspândirii pandemiei de coronavirus în Europa. Coincidenţă? La o verificare după numele „Sucharit” pe site-ul oficial al Universităţii de Medicină din Mainz, am descoperit câteva citări ale lucrărilor sale, aşa că cel mai probabil avem de-a face cu o persoană reală, dar care e folosită ca „idiot util” în promovarea unor naraţiuni strategice de manipulare, anti-sistem, în condiţiile în care Sucharit Bhakdi nu are măcar un cont pe Facebook, sau unul funcţional pe platforma LinkedIn. La fel, nu cred că acesta îşi urcă singur interviurile pe canalul respectiv de YouTube, mai ales că propagandiştii pro-Kremlin preferă să lucreze „cu materialul clientului” chiar fără cunoştinţa acestuia.”

În cele din urmă autorul nostru e silit să constate că personajul nu e o făcătură mediatică, ci unul real, care are şi „câteva citări”, dar care nu poate fi atunci decât un „idiot util” al Moscovei… Dacă ar fi mers pe un site adecvat, ar fi putut însă descoperi că Sucharit Bhakdi are 381 de publicaţii, iar numărul celor „câteva” citări se ridică la 18.296!

Atât ar trebui de fapt să fie suficient pentru a ilustra „acurateţea” investigaţiilor  (autorului) propagandistului de la LARICS, dar mai trebuie adăugat ceva: dacă se referă la persoana lui Sucharit Bhakdi, fost profesor la universitatea din Mainz, şi la contestarea opiniilor sale în virtutea dreptului la propria opinie, atunci ar fi trebuit să ţină seama şi de apelul adresat de acesta cancelarului Germaniei în care îşi detaliază argumentele anterioare. Însă – nimic, nicio referire la acest material. În schimb, parcă pentru a se autodemasca asupra faptului că scopul principal al articolului său este unul pur propagandistic, autorul nostru a făcut o sesizare la youtube cerând –şi obţinând- ştergerea interviului Prof. Sucharit Bhakdi în versiunea subtitrată în limba română.

„Mai mult, Sucharit Bhakdi afirmă că, la nivel global, în numele pandemiei COVID-19 statele au luat măsuri extreme. Acesta le numeşte „groteşti, absurde şi foarte periculoase” şi că acest coronavirus nu poate provoca o boală serioasă la tineri şi nu omoară pacienţi care nu au alte boli, asimilându-l oarecum cu o gripă sezonieră. Şi asta în condiţiile în care mortalitatea provocată de noul coronavirus este variază între 1-3,4%, în timp ce gripa sezonieră are o rată a mortalităţii mult mai mică – de aprox. 0,1%.”

Realitatea e că mortalitatea datorată COVID-19 e încă un subiect de dezbatere pentru specialişti, datorită faptului că numărul exact al celor infectaţi nu poate fi evaluat, deşi e considerat de câteva ori mai mare decât al celor testaţi pozitiv. O estimare mai realistă ar fi pe la 0,5%, într-adevăr una mai mare decât în cazul gripei obişnuite.

„Inclusiv datele pe care le furnizează nu se bazează pe nicio sursă ştiinţifică. De exemplu, Bhakdi susţine în interviu că „99,55% [din cei infectaţi – n.a.] au simptome uşoare sau deloc” – fapt infirmat de studii realizate de specialiştii Institutului Robert Koch din Germania, care au demonstrat că aproximativ 20% din manifestările bolii sunt grave sau pot pune viaţa oamenilor în pericol.”

Cele 20% cazuri care le amestecă nediferenţiat pe cele grave cu cele care pun în pericol viaţa pacientului sunt pură dezinformare. Ce se spune de fapt în acel studiu? În primul rând că 80% din cazuri au o desfăşurare uşoară până la moderată. Dar trebuie citit mai departe, unde se spune că 14% din cazuri sunt mai grave, dar care nu pun viaţa în pericol, iar restul de 6% reprezintă cazurile cu adevărat critice. Dar şi aceste cifre trebuie evaluate cu atenţie, pentru că ele se raportează la cazurile înregistrate oficial, şi nu la numărul real de cazuri, care poate fi mult mai mare. Încât afirmaţia corectă ar trebui să fie: 6% din cazurile simptomatice, sau cunoscute, sunt într-adevăr foarte grave, dar dacă ne raportăm la totalitatea cazurilor, inclusiv cele nedocumentate, atunci o estimare ca a Prof. Bhakdi, după care procentul evoluţiilor grave este de sub 1%, ar putea fi una realistă. Opinia sa ar putea fi combătută cu alte argumente, dar în niciun caz nu poate fi expediată dintr-un condei în categoria „fake news”.

„De altfel, un alt mit al „profesorului” din Germania a fost demult demontat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, care atenţionează că toate grupurile de vârstă sunt vulnerabile în faţa COVID-19 şi de aceea toate categoriile de vârstă trebuie să ia măsuri de precauţie (cum ar fi respectarea igienei mâinilor şi a căilor respiratorii).”

Profesorul (fără ghilimele) din Germania nu a afirmat că tinerii nu sunt susceptibili la infecţia cu noul  coronavirus, ci faptul dovedit statistic, că la grupele tinere de vârstă mortalitatea este aproape zero, practic toate aceste cazuri având o desfăşurare relativ uşoară.

 „Iar numărul mare de victime din Italia este atribuit de Bhakdi factorilor externi, cum ar fi poluarea mediului. Acesta menţionează explicit că „plămânii locuitorilor de aici au fost atacaţi timp de zeci de ani” şi că „nordul Italiei este China Europei”. Dar nu ne sunt aduse exemple clare sau studii în acest sens. M-am uitat pe statisticile prezentate de OECD şi am descoperit un studiu care invalidează această teză a „profesorului”.”

Dacă ar fi căutat mai mult, ar fi descoperit şi alte studii, care de fapt susţin opinia profesorului (fără ghilimele). Pe hotnews a apărut recent articolul „Coronavirus în lume: Aerul poluat are legătură directă cu ratele mari de decese din cauza COVID-19 – Studiu”, care face referire la un studiu ştiinţific citat de New York Times. Vasăzică tot „propagandă rusească”, domnule Ţîbrigan? Mai mult, în acest material e prezentată şi o hartă din februarie a.c. a poluării atmosferice din Europa. Întrebare: Care sunt „zonele roşii” ale continentului? Răspuns: Nordul Italiei şi … Madridul. Întrebare: Unde se înregistrează în Europa cea mai ridicată rată a mortalităţii datorită COVID-19? Răspunsul e cunoscut de o lume întreagă.

Mai sus am citat un material amplu, actualizat zilnic, de pe site-ul elveţian „Swiss Propaganda Research”, care a publicat dealtfel în premieră şi opiniile Prof. Bhakdi, care au fost ulterior preluate şi de alte site-uri, inclusiv conspiraţioniste sau filoruse.

„Titlul materialului este „12 Experts Questioning the Coronavirus Panic”, cu trimitere la simbolismul biblic al apostolilor lui Hristos, iar „materialul” este creat printr-un „efort” al echipei Swiss Propaganda Research – „an independent nonprofit research group investigating geopolitical propaganda in Swiss” (a se citi şi „promovarea propagandei pro-Kremlin”). Aici am găsit alte „informaţii actualizate” despre COVID-19 colectate prin contribuţia „unui medic elveţian” anonim. Mai mult, aici publicul este rugat să sugereze nume de experţi cu opinii diferite de „naraţiunile mainstream” referitoarea la noul coronavirus. Vi se pare un „pattern” recunoscut? Parcă am mai văzut aceeaşi strategie de manipulare şi cu alte ocazii (mai cu seamă electorale). Strategia e deja consacrată, mai ales că se bazează pe eroarea logică argumentum ad verecundiam (sau „apelul la autoritate”) uşor de instrumentat mediatic.”

Unde este dovada că „Swiss Propaganda Research” este un site afiliat propagandei pro-Kremlin? Vreun link către un material de pe acest site? E chiar aşa de greu de găsit, dacă există? Sau mai degrabă e mai comod, în numele propriei propagande, de a lansa afirmaţii fără acoperire, adică nimic altceva decât „fake news”? Şi chiar dacă s-ar dovedi asta, ar mai rămâne de arătat în ce mod cei numiţi „12 apostoli ai dezinformării” sunt la rândul lor slujbaşii sau „idioţii utili” ai Moscovei prin opiniile contra curentului pe care le promovează.

Concluzia clară e aceea că LARICS nu face decât să-şi promoveze propria propagandă, nefiind nicidecum interesat de o evaluare cât mai obiectivă a noii pandemii.

O face în schimb virusologul german Hendrik Streek în acest interviu (doar în germană) şi în  această înregistrare. E vorba de versiunea subtitrată în română, de vizionat cât mai repede până când nu e şi ea cenzurată ca fiind propagandă rusă sau „fake news”, mai ales că opiniile exprimate nu le contrazic flagrant pe cele ale Prof. Bhakdi, deşi sunt mult mai nuanţate şi mai aproape de adevăr, fiind rodul propriilor investigaţii ştiinţifice. E informaţia cu adevărat obiectivă, de care avem vitală nevoie, pentru a evita căderea în cele două extreme: a alarmismului panicard sau a bagatelizării iresponsabile a acestei noi pandemii.


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


Un comentariu la „Manipulare în numele … luptei împotriva „fake news””

Comentariile sunt închise.