Cel rău, cel confuz și cel urît

Iată cine sînt răsfățații sondajelor de opinie în cursa pentru Primăria Capitalei, dar, sper, nu și ai electoratului:

1. Gabriela Firea – primar general în funcție, care n-a făcut riguros nimic în patru ani de mandat. Ba a făcut! A prăpădit banii contribuabilului pe înființarea nelegală și oricum nefuncțională a cîtorva societăți ale Primăriei, unde și-a angajat clientela, în număr de 30.000 de persoane; ca și pe ornarea kitsch a orașului de Paști și de Crăciun și pe șușanele scumpe, numai bune de sifonat parandărături. Scuzați limbajul neacademic, dar exprimă mai plastic realitatea.

Găbița trece drept pioasă, iar unii creștini o și cred, pentru că a dat bani de la Primărie la Catedrală și pentru că nu știe să danseze. Primul fapt ar fi fost de salutat, dacă n-ar exista suspiciunea că e făcut mai mult din superstiție, decît din credință, și mai degrabă din interes politic, decît din dragoste de biserică.

Candidata aceasta nici măcar nu și-a făcut public programul de guvernare locală – adică setul de promisiuni obișnuite pentru candidații Sistemului. Ea deja se vede aleasă.

2. Nicușor Daniel Dan – veșnic candidat la funcția de primar general (nu v-ați plictisit să-l auziți cum macină cuvintele, ininteligibil?), care se pregătește pentru un nou rateu de milioane de euro (cam atîta costă o campanie ca aceasta desfășurată de bietul ongist, iar el se află la a treia numai pentru Primăria Bucureștiului). Un personaj oarecum dramatic, fără curajul opiniilor ferme, care mai ieri, pe cînd era întrebat de ce orientare este, de stînga sau de dreapta, evita stîngaci un răspuns. Un ins care a trăit ani de zile din ”salvarea” Bucureștiului, generos stipendiată de surse numai de el știute, și care de alți ani trăiește din indemnizația de parlamentar, fără nici o inițiativă notabilă. Un așa bun organizator și conducător, încît i-a fost luat propriul partid de sub nas.

Ce să zic? Teribilă amenințare pentru Firea.

El are pe post de program pentru București un soi de declarație de intenții, care urmărește să-l facă pe contribuabil să plîngă inima în el. Și plînge, dar nu de duioșie, ci de nervi.

3. Traian Băsescu – un fost primar al Capitalei, după care au rămas cîteva povești de spus nepoților: capul în gură dat unui chioșcar din Militari, pentru că își apăra pîinea, stîrpirea cîinilor vagabonzi și abandonarea celui de-al doilea mandat cîștigat la Primăria Generală, pe motiv de… ”dragă Stolo”, hă-hă-îhî-îhî. Un fost președinte al republicii care s-a remarcat prin tovărășia cu cîțiva bulibași, dintre care unul l-a băgat la pușcărie pe fratele lui. Un președinte al României care și-a folosit fără scrupule colaboratorii, apoi s-a dispensat de ei ca de niște șosete murdare, rămîndu-i loial unuia singur, Lenuța, pentru care, mă-nțelegi, nu se putea altfel, căci deținea și cheița, și pușculița. Drept care, după ce și-a isprăvit, sub potop de înjurături, cel de-al doilea mandat de șef al statului, și-a făcut praf toată ”moștenirea”. De dragul sau de frica Lenuței mai puțin importă.

Acest strașnic bărbat de stat candidează pentru onoarea nereperată a partidului său, chiar dacă nu e deloc onorabil să fii reprezentat de un fost turnător la Securitate dovedit.

Prin ce miracol primesc oamenii ăștia găleata cu procente, dincolo de bănuții pe care îi varsă în conturile ”caselor de sondare”? Dacă unul din ăștia ne va fi alesul, atunci ne merităm soarta. Dar ce fel de om trebuie să fii ca să mai creditezi aceiași oameni care s-au dovedit nedemni de încrederea ta? De cîte ori trebuie să te păcălească cineva ca să te înveți minte? Cît de naiv să fii să crezi pe mai departe gogoșile rîncede ale unor politicieni venali?

Eu unul refuz să cred că electoratul bucureștean este atît de uituc, indolent și masochist încît să voteze masiv cu unul dintre cele trei personaje de mai sus.

Claudiu Târziu

About Claudiu Târziu

Jurnalist, scriitor şi editor; cea mai recentă carte publicată: ”Rostul generației noastre. O perspectivă conservatoare asupra României postcomuniste” (Ed. Rost, București, 2019)

Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


2 comentarii la „Cel rău, cel confuz și cel urît”

  1. Nicușor Dan, spre deosebire de dumneata, a avut ceva rezultate în 20 de ani de luptă ONGistă. A reușit anularea în instanță a sute de autorizații ilegale de construire date în favoarea mafiei imobiliare. Dta ce-ai făcut pentru București în ultimii 20 de ani ? Nimeni nu știe cine ești, zero popularitate. A, Nicușor Dan nu se poziționează stânga dreapta ? E și firesc, doar trăitorii secolelor trecute mai gândesc azi în acești termeni, mai ales în materie de administrarea unui oraș.

  2. Știu prea bine ce-a făcut Nicușor și în beneficiul cui a ”luptat”, nu al Bucureștiului, din păcate. Notorietatea e una, reputația – alta. El e mai notoriu, dar reputația nu e așa de bună pe cît ați putea crede. Lumea nu e proastă.
    Cît despre mine, faptul că dumneata ești un ignorant și nu știi ce-am făcut nu denotă deloc lipsa notorietății mele. Pentru cei alfabetizați sînt totuși un nume care apare în marile ziare și reviste ale țării de aproape 30 de ani. Ba am mai apărut, sporadic, și la televizor. Din perspectiva societății civile, eu chiar am construit cîte ceva, n-am demolat și n-am oprit pe nimeni să clădească. Dovezile sînt chiar aici pe site. Numai bunăvoința de a le căuta vă trebuie. Probabil însă că nu aveți nevoie de nici o dovadă, pentru că dvs credeți în Nicușor. Să fiți sănătos! Aveți mare nevoie, de vreme ce îl creditați pe unul care nu e în stare să lege două vorbe.

    PS:
    Stînga și Dreapta vor fi dispărut numai din capul dumitale, căci altminteri ele continuă să împartă lumea. Pune mîna pe carte!

Comentariile sunt închise.