Guvernul britanic anunţă măsuri împotriva „cancel culture” și pentru garantarea libertății de expresie în universități

Guvernul britanic a anunțat, marți, măsuri împotriva „cancel culture”- cultura care anulează- și pentru garantarea libertății de expresie în universități, relatează AFP, citată de Agerpres.

Potrivit sursei citate, guvernul dorește ca universitarii să nu îşi piardă postul doar pentru că și-au exprimat anumite puncte de vedere, dar şi să împiedice ca presiunile studenţilor să ducă la anularea anumitor oratori invitaţi la conferinţe, din aceleaşi motive.

„Sunt profund îngrijorat de efectul paralizant asupra campusurilor al unei cenzuri şi al unei tăceri care sunt inacceptabile.

Trebuie să întărim libertatea de expresie în învăţământul superior, prin consolidarea obligaţiilor legale existente şi având grijă să fie luate măsuri energice în cazul unor încălcări”, a declarat marţi ministrul Educaţiei, Gavin Williamson.

În replică, reprezentanții universităților spun că cenzura este cauzată de încercările guvernului de a controla ce se poate spune în campusuri.

„Cea mai mare ameninţare împotriva libertăţii de expresie nu provine de la personal sau de la studenţi sau de la ceea ce se numeşte cancel culture, ci de la încercările guvernului de a controla ce se poate spune sau nu în campusuri”, a criticat Jo Grady, secretar general al Sindicatului Universităţilor şi Colegiilor.

Totuși, multe dintre conferinţele şi evenimentele organizate în universităţi britanice au fost întrerupte sau anulate din cauza opiniei unor vorbitori.

Recent, regizorul român Andrei Șerban a discutat despre acest fenomen îngrijorător- „cancel culture” din universități.

 


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


Un comentariu la „Guvernul britanic anunţă măsuri împotriva „cancel culture” și pentru garantarea libertății de expresie în universități”

  1. [* Shield Security plugin marked this comment as „Trash”. Reason: Failed Bot Test (caseta) *]
    Cancel ”cancel culture”. Doar cei fără coloană vertebrală se supun acestei mizerii.

Comentariile sunt închise.