Alianța Părinților solicită Ministerului Educației să stopeze de URGENȚĂ campania „Vaccinare și testare pentru învățare” din școli. Medicul Valeriu Gheorghiță: Din toamnă ar putea începe vaccinarea copiilor cu vârste între 12 și 15 ani

Asociația Alianța Părinților solicită Ministerului Educaţiei să stopeze de urgență desfășurarea campaniei „Vaccinare și testare pentru învățare” și să retragă broșura de prezentare.

Potrivit unui comunicat de presă transmis pe adresa redacției, printr-o scrisoare deschisă adresată ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, Alianța Părinților atrage atenția factorilor de decizie cu privire la dezinformarea masivă promovată în cadrul campaniei mai sus amintite.

„În cazul în care Ministerul nu va da curs acestei cereri, solicităm ca, printr-o declaraţie pe proprie răspundere, publică, să vă asumaţi sub sancţiunea legii penale orice tip de reacţie adversă post vaccinală – imediată, pe termen mediu și lung – suferită de cadrele didactice și părinţii participanţi la programele pe care Ministerul Educaţiei le desfășoară, participanţi al căror consimţământ este viciat prin informaţii incomplete și incorecte”, se precizează în scrisoarea deschisă transmisă ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu.

Totodată, în scrisoare sunt prezentate punctual, cu trimitere la surse oficiale, toate elementele de dezinformare prezente în broșura realizată de Ministerul Educației împreună cu mai mulți parteneri. Broșura urmează să fie distribuită părinților, cadrelor didactice și elevilor.

Pe de altă parte, miercuri seară, medicul Valeriu Gheorghiță, președintele Comitetului național de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva covid (CNCAV), a reluat declarația potrivit căreia vaccinarea copiilor din categoria de vârstă 12-15 ani ar putea să înceapă din această toamnă.

„Avem perspectiva obțierii și acordării autorizației de utilizare a vaccinurilor, în mod deosebit vaccinul Comirnaty, de la compania Pfizer, pentru grupa de vârstă 12-15, foarte probabil că în următoarele două luni va fi acordată această autorizare, ceea ce înseamnă că din toamna acestui an, din al treilea trimestru am putea să începem vaccinarea și la această grupă de vârstă. Sigur, prin aceleași criterii de vaccinare gratuită, voluntară”, a declarat Valeriu Gheorghiță, miercuri seară, la TVR, potrivit B1TV.

Ministerul Educației a lansat, la începutul lunii aprilie, campania „Vaccinare și testare pentru învățare”. În perioada 8-29 aprilie 2021, în fiecare județ din România, Ministerul Educației organizează conferințe tematice/webinarii pe tema vaccinrării la care participă reprezentații tuturor unităților și instituțiilor de învățământ.


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


Un comentariu la „Alianța Părinților solicită Ministerului Educației să stopeze de URGENȚĂ campania „Vaccinare și testare pentru învățare” din școli. Medicul Valeriu Gheorghiță: Din toamnă ar putea începe vaccinarea copiilor cu vârste între 12 și 15 ani”

Comentariile sunt închise.