Intrarea Domnului în Ierusalim. Duminica Floriilor

Sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim, cunoscută în popor sub denumirea de Duminica Floriilor, are loc cu o săptămână înainte de Sfintele Paști.

Sărbătoarea mai este numită şi Duminica Stâlparilor, de la ramurile de măslin şi finic cu care a fost întâmpinat Iisus la intrarea în Ierusalim.

Cu o săptamana înainte de Patimile Sale, Mântuitorul Iisus Hristos a intrat în Ierusalim, pe un asin, înconjurat de cei 12 Apostoli. Mulțimea, recunoscându-L ca fiind adevaratul Mântuitor, L-a întâmpinat cu ramuri de finic și cântari de bucurie, scrie Creștin Ortodox.

Din punct de vedere liturgic, din această zi începe Săptămâna Patimilor, în amintirea cărora în biserici se oficiază în fiecare seară Deniile, slujbe prin care credincioșii îl petrec pe Hristos pe drumul Crucii, până la moarte și Înviere.

„Înainte de Paști cu șase zile, Iisus a venit în Betania, unde era Lazăr, pe care îl înviase din morți. Și I-au făcut acolo cină și Marta slujea. Iar Lazăr era unul dintre cei ce ședeau cu El la masă. Deci Maria, luând o litră cu mir de nard curat, de mare preț, a uns picioarele lui Iisus și le-a șters cu părul capului ei, iar casa s-a umplut de mireasma mirului.

Dar Iuda Iscarioteanul, unul dintre ucenicii Lui, care avea să-L vândă, a zis: Pentru ce nu s-a vândut mirul acesta cu trei sute de dinari și să-i fi dat săracilor? Însă el a zis aceasta nu pentru că îi era grijă de săraci, ci pentru că era fur și, având punga, lua din ce se punea în ea. A zis, deci, Iisus: Las-o, că pentru ziua îngropării Mele l-a păstrat. Că pe săraci totdeauna îi aveți cu voi, dar pe Mine nu Mă aveți totdeauna. Deci mulțime mare de iudei au aflat că este acolo și au venit nu numai pentru Iisus, ci să vadă și pe Lazăr, pe care-l înviase din morți. Și s-au sfătuit arhiereii ca și pe Lazăr să-l omoare, căci, din pricina lui, mulți dintre iudei mergeau și credeau în Iisus.

A doua zi, mulțimea cea mare, care se adunase la sărbătoare, auzind că Iisus vine în Ierusalim, a luat ramuri de finic și a ieșit întru întâmpinarea Lui și striga: Osana! Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului, Împăratul lui Israel! Și Iisus, găsind un asin tânăr, a șezut pe el, precum este scris: «Nu te teme, fiica Sionului! Iată, Împăratul tău vine șezând pe mânzul asinei». Acestea nu le-au înțeles ucenicii Lui la început, dar, când S-a preaslăvit Iisus, atunci și-au adus aminte că acestea erau scrise despre El și că acestea I le-au făcut Lui.

Așadar, dădea mărturie mulțimea care era cu El când l-a strigat pe Lazăr din mormânt și l-a înviat din morți. De aceea L-a și întâmpinat mulțimea, pentru că auzise că El a făcut minunea aceasta”. (Ev. Ioan 12, 1-18)

De Florii sunt aduse în biserici ramuri de salcie pentru a fi binecuvântate de preot. Ele sunt puse la icoanele din casele credincioșilor.


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost