Într-o lume bulversată din punct de vedere valoric, creștinii trebuie să mărturisească adevărul, a îndemnat, luni, PS Ignatie, Episcopul Hușilor, în ajunul Sărbătorii Sfinților Apostoli Petru și Pavel, ocrotitorii Catedralei Episcopale din Huși.
Adevărul este Iisus Hristos. În El nu s-a aflat minciună, nici față de Dumnezeu-Tatăl sau față de Dumnezeu-Duhul Sfânt, nici față de noi oamenii, pe care ne-a asumat și și-a impropriat firea noastră, exceptând păcatul. Trăim într-un veac imprimat de foarte multe bulversări valorice, culturale și sociale, o lume care, așa cum spunea cineva, „vrea să își iasă din țâțâni”, o lume care vrea să întoarcă spatele lui Dumnezeu, să întoarcă spatele iubirii, a subliniat PS Ignatie, potrivit unui comunicat publicat pe site-ul Episcopiei Hușilor.
„Chiar dacă unii ne calomniază, ne bârfesc și ne ironizează în credința noastră, numindu-ne „retrograzi”, cu „mentalitate medievală”, „pupători de moaște”, „ignoranți”, noi avem datoria de a-i determina să se apropie, ca văzând viețuirea noastră, să aibă imboldul descoperirii lui Dumnezeu.
Primii creștini ai Bisericii trăiau, într-o lume în care erau minoritari, în așa fel încât păgânii, care erau majoritari, se minunau de consecvența, de seriozitatea și responsabilitatea asumării credinței în Iisus Hristos, Cel răstignit și înviat. Păgânii spuneau: „priviți cum trăiesc creștinii!”. Aceasta ar trebui să fie adevărata predică.
Părintele Cleopa Ilie spunea că ce mai minunată predică a noastră sunt faptele.
Fiecare am întâlnit oameni despre care am auzit că sunt reticenți în ceea ce privește credința, Biserica, poate o și ironizau pe alocuri. Întâlnindu-ne, văzându-ne, descoperindu-ne, fiind sinceri, firești, mărturisindu-ne crezul fără să ne rușinăm, acele persoane vor avea, după acea întâlnire, o schimbare de optică în ceea ce privește credința. Este o mică lucrare pe care Hristos o săvârșește în cei care se întâlnesc cu noi – cei care vrem să trăim cu adevărat în valorile Evangheliei.
Sfinții Apostoli au fost doisprezece. Puțini, în comparație cu câți oameni erau pe mapamond. Cu toate acestea, ei au câștigat o lume întreagă la Hristos”, a spus PS Ignatie, Episcopul Hușilor.
- Slujbe de mulțumire în toate lăcașurile de cult, la celebrarea a 167 de ani de la Unirea Principatelor Române - 19 ianuarie 2026
- Claudiu Târziu anunță proiecte de lege care să anuleze toate formele de cenzură instituite în România în ultimii 35 de ani - 18 ianuarie 2026
- Parlamentul European se reunește la Strasbourg. Prima sesiune din 2026 începe cu o moțiune de cenzură împotriva Ursulei von der Leyen - 18 ianuarie 2026

Creștinii sunt ”homofobi”, nu ca ”cre(ș)tinul” de Cioloș…