Parlamentul francez a adoptat, în această săptămână, proiectul de lege privind bioetica, potrivit căruia cuplurile de femei sau femeile singure pot să aibă acces la procrearea asistată medical, transmite RFI.
Proiectul a fost adoptat cu 326 de voturi pentru, 115 contra şi 42 de abţineri.
Potrivit RFI, extinderea procreării medical asistate (PMA) la toate femeile, deci şi la cuplurile lesbiene şi femeile celibatare, a fost o promisiune electorală făcută în 2017 de candidatul Emmanuel Macron.
Secretarul de stat responsabil cu protecția copilului, Asrien Taquet, spune despre adoptarea acestui proiect controversat că reprezintă „un moment istoric”.
Pe de altă parte, asociația „La Manif pour tous”- împreună cu alte asociaţii şi cu sprijinul bisericii catolice- a mobilizat de-a lungul lunilor şi anilor zeci de mii de persoane „contra unei PMA fără tată”.
În Franța, până acum, procrearea medical asistată era rezervată doar cuplurilor heterosexuale care sufereau de probleme de fertilitate.
De acum, orice femeie, cu vârsta de cel mult 43 de ani, poate solicita şi în Franţa la acest lucru pentru a răspunde unui „proiect parental”, scrie sursa citată.
Femeile lesbiene pot recurge la PMA și în alte țări europene, precum Suedia, Finlanda, Danemarca, Marea Britanie, Irlanda, Spania sau Portugalia.
- Valeriu Gheorghiță CONFIRMĂ riscul de MIOCARDITĂ la copiii care se vaccinează, dar anunță campanie de promovare a vaccinării pentru categoria 5-11 ani - 23 noiembrie 2021
- Retragerea trupelor de ocupație ale Rusiei din Republica Moldova, pe agenda Congresului SUA. Senatorul Claudiu Târziu (AUR): Un semnal politic important! - 12 noiembrie 2021
- Dr. Oana Mihaela Secară, în fața Colegiului Medicilor din Bacău: Vaccinații fac boala și o transmit în aceeași proporție ca și nevaccinații. Credința în Dumnezeu și conștiința de medic mă fac să nu pot eluda adevărul medical - 8 octombrie 2021