Principalele cauze ale deceselor din România. Ce arată ultimele statistici INS

În luna mai 2021, au decedat aproape 25.000 de români, cu 17 % mai mulți față de perioada similară a anului trecut, peste jumătate dintre decese fiind cauzate de boli ale aparatului circulator.

Numărul românilor care au decedat în luna mai 2021 este cu 3.556 mai mare față de luna mai 2020, potrivit datelor anunțate, luni, de Institutul Național de Statistică (INS).

Cauzele deceselor

Potrivit INS, peste jumătate dintre decese au fost cauzate de boli ale aparatului circulator.

„După cauza principală de deces, în luna mai 2021 cele mai multe persoane au decedat din cauza bolilor aparatului circulator (13080 persoane, reprezentând 53,3% din decesele înregistrate în mai 2021), şi tumorilor (3875 persoane, reprezentând 15,8%).

După 7 luni în care bolile aparatului respirator au reprezentat a doua cauză de deces, în luna mai 2021 aceasta reprezintă a treia cauză principală de deces (3776 persoane, reprezentând 15,4% din totalul deceselor înregistrate în luna mai 2021)”, se precizează în comunicatul INS.

Principalele cauze ale deceselor înregistrate în luna mai 2021:

  • boli ale sistemului circulator (53,3 %)
  • tumori (15,8 %)
  • boli ale aparatului respirator (15,4 %)

„După primele trei cauze principale de deces, în luna mai 2021, faţă de luna mai 2020, s-au înregistrat cu 1380 decese mai multe din cauza bolilor aparatului circulator, de 2,2 ori mai multe decese din cauza bolilor aparatului respirator (3776 decese în luna mai 2021, faţă de 1.690 decese înregistrate în aceeaşi lună din anul precedent), dar cu 216 mai puţine decese având cauză principală tumorile”, anunță INS.

Practic, decesele cauzate de boli ale sistemului circulator au crescut cu aproape 12% în perioada mai 2020- mai 2021.

Categorii de vârstă

În luna mai 2021, două treimi din totalul numărului de decese s-a înregistrat pentru persoanele cu vârstă de cel puţin 70 ani (9954 decese, reprezentând 40,6% din total, s-au înregistrat la persoanele în vârstă de 80 ani şi peste, iar 6269 decese, reprezentând 25,6% din total, la persoanele de 70-79 ani) şi 4735 decese (19,3%) la persoanele în vârstă de 60-69 ani.

La polul opus, cele mai puţine decese au fost înregistrate la grupele de vârstă 5-19 ani (68 decese), 0-4 ani (75 decese) și 20-29 ani (111 decese).

 


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


Un comentariu la „Principalele cauze ale deceselor din România. Ce arată ultimele statistici INS”

Comentariile sunt închise.