Plenul reunit al Senatului şi Camerei Deputaţilor a fost convocat pentru joi, la ora 16,00, pentru prezentarea moţiunii de cenzură intitulate „Demiterea Guvernului Cîţu, singura şansă a României de a trăi! Florin Cîţu trebuie să plece!”.
Plenul a fost convocat de către preşedinţii celor două Camere, Anca Dragu şi Ludovic Orban.
„În conformitate cu art. 14 alin.(1) şi având în vedere prevederile art. 94 din Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului convoacă plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului în data de joi, 9 septembrie 2021, ora 16,00”, se arată în decizia semnată de preşedinţii Camerelor, anunță Agerpres.
Reamintim că moțiunea de cenzură a fost inițiată de partidul AUR și a fost semnată de 122 de parlamentari AUR și USRPLUS.
Moțiunea de cenzură a fost comunicată Guvernului, după ce și ședința de marți a fost suspendată din lipsă de cvorum, după cum a relatat RostOnline.
- Campanie de strângere de semnături pentru abrogarea Legii Vexler - 17 februarie 2026
- Guvernul ungar se implică în procesul intentat de Consiliul Naţional Secuiesc privind regiunile naționale, inclusiv așa-zisul Ținut Secuiesc - 16 februarie 2026
- Marco Rubio, la Munchen: Ne dorim ca Europa să fie puternică. Europa trebuie să supraviețuiască - 15 februarie 2026
