Certificatul verde nu poate să devină obligatoriu în România, deoarece Constituția nu permite acest lucru, avertizează șeful Clinicii de neurologie de la Institutul Național de Neurologie și Boli Cardiovasculare București, academicianul prof.dr. Constantin Popa.
În România nu pot fi obligatorii nici certificatul verde și nici vaccinarea, a declarat, pentru Național.ro, dr. Constantin Popa.
„Certificatul verde este în anumite țări obligatoriu, știu foarte bine ce este în Franța, ce este în Germania, acolo este o decizie statală, politică, cu caracter social. La noi nu se poate. Constituția nu permite așa ceva. Lucrurile sunt foarte delicate. Obligativitatea vaccinării nu poate să existe la noi în țară”, a subliniat academicianul prof. dr. Constantin Popa.
În ce privește contraindicațiile pentru vaccinarea anti-covid, reputatul neurolog consideră că, în cazul unui pacient cu comorbidități riscante, medicul poate să îi propună se se mai gândească înainte de a se vaccina, a explicat prof. dr. academician Constantin Popa.
Reamintim că, joi, comisarul european pentru Piaţa Internă, Thierry Breton, a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, că este important ca în România să se voteze certificatul verde, după cum a relatat RostOnline.
- Opt ani de la trecerea la Domnul a mărturisitoarei Aspazia Oțel Petrescu - 23 ianuarie 2026
- Nicușor Dan, despre Consiliul pentru Pace propus de Trump: Ne consultăm cu țări europene de care suntem mai apropiați. Taxa de un miliard de euro nu este obligatorie - 23 ianuarie 2026
- Șeful Direcției Imigrări: Străinii vor reprezenta un sfert din populația Capitalei, până în 2030 - 22 ianuarie 2026
