Elveţia, fidelă neutralității, a decis, vineri, să interzică survolarea teritoriului său pentru livrarea de ajutor militar către părțile aflate în confict, în contextul războiului din Ucraina.
Hotărârea nu se referă la survolarea aeronavelor militare ale părţilor aflate în conflict sau ale altor state în scopuri umanitare sau medicale, inclusiv transportul aerian al răniţilor, susțin oficialii elvețieni, relatează AFP, citată de Agerpres.
„În legătură cu agresiunea rusă împotriva Ucrainei, Consiliul Federal a hotărât (…) că solicitările de survol ale teritoriului elveţian din partea părţilor aflate în conflict şi a altor state cu scopul de a oferi sprijin militar părţilor aflate în conflict, în special prin livrarea de material de război, nu va fi acceptată’”, a anunțat guvernul printr-un comunicat.
Conform legii neutralităţii, Elveţia nu poate participa la un război între alte state. Din punct de vedere istoric, neutralitatea a jucat un rol important în formarea statului elveţian şi este menţionată în documente încă din 1647, a explicat Confederaţia într-o broşură privind neutralitatea publicată în urma invaziei ruse în Ucraina.

- Profit.ro, despre reactorul nuclear dezvoltat de americani la Doicești: De ce nu implementează americanii un astfel de proiect mai întâi la ei în țară? Răspunsul unui înalt oficial de la Washington - 26 mai 2022
- Ungaria va taxa suplimentar băncile și companiile cu profituri mari. Încasările merg către armată şi plafonarea prețurilor la energie pentru populație - 25 mai 2022
- Istoricul și scriitorul Mircea Platon, despre ultimele asalturi ale Ministerului Educației împotriva școlii din România: Opriți „progresul”! Acesta nu e mersul istoriei, ci bâjbâiala unor imbecili! - 25 mai 2022