România va asigura integrarea a peste 5.000 de studenți marocani refugiați din Ucraina în țara noastră, potrivit unui memorandum semnat joi, a informat Ministerul Educației.
Ministrul Educației, Sorin Mihai Cîmpeanu, s-a întâlnit joi, 14 aprilie 2022, cu omologul său marocan, Abdellatif Miraoui, ministrul Învățământului Superior, Cercetării Științifice și Inovării în Guvernul Regatului Maroc.
Cu acest prilej, a fost semnat și Memorandumul de cooperare între Ministerul Educației și Ministerul Învățământului Superior, al Cercetării Științifice și Inovării din Regatul Maroc.
„Au fost discutate opțiunile de continuare a studiilor în universitățile din România de către cei aproape 5.000 de cetățeni marocani care provin din instituțiile de învățământ superior din Ucraina. În acest sens, având în vedere cadrul legislativ promovat de Ministerul Educației în sprijinul persoanelor refugiate din Ucraina, universitățile românești prezente și-au exprimat deschiderea pentru a primi la studii cetățeni marocani înmatriculați în universități din Ucraina care îndeplinesc criteriile și procedurile decise la nivelul fiecărei instituții de învățământ superior din România.
Pentru a facilita acest proces, s-a subliniat necesitatea unei campanii de informare în rândul studenților marocani refugiați din Ucraina pe tema locurilor disponibile pe ani de studii și specializări, criteriilor aplicabile mobilității academice, procedurilor pentru depunerea dosarelor, precum și a calendarului stabilit pentru acest proces”, se precizează în comunicatul transmis de Ministerul Educației.
Din delegația marocană au mai făcut parte Mohamed Tahiri, director pentru învățământ superior și dezvoltare pedagogică, Nawal Bouyahyaoui, decanul Facultății de Medicină Dentară a Universității Mohammed V din Rabat și Mustapha Abumaarouf, decanul Facultății de Medicină și Farmacie a Universității Hassan II din Casablanca.
Săptămâna trecută, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, anunța că sunt două categorii de studenţi din Ucraina care vor să înveţe în sistemul românesc.
„Sunt studenți care provin din universităţile ucrainene şi sunt de naţionalitate ucraineană. Aceştia beneficiază de finanţare din partea statului român precum studenţii români. Sunt şi studenţi care învăţau în Ucraina pe cont propriu valutar şi care pot fi primiţi la decizia universităţii la care aceştia vor să se înscrie în România”, a explicat ministrul Cîmpeanu, potrivit EduPedu.
Potrivit acestuia, pentru înscrierea studenţilor din Ucraina a fost necesară o flexibilizare a legislaţiei, în sensul permiterii înmatriculării în orice moment, nu doar la început de an universitar.
Știri pe acest subiect:
- Zilele Culturii și Spiritualității la Mănăstirea „Sfânta Ana” Rohia. Părintele Nicolae Steinhardt, comemorat la 102 ani de la naștere - 29 iulie 2024
- „Carnea cultivată” în laborator, tot mai aproape de autorizare pentru comercializare în UE - 28 iulie 2024
- Părintele mărturisitor Constantin Voicescu, pomenit, duminică, la Mănăstirea Cernica - 27 iulie 2024