Uniunea Europeană (UE) va propune interzicerea petrolului rusesc până la finalului anului, iar până atunci vor fi introduse restricţii graduale la importuri, au declarat pentru Bloomberg surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, anunță Agerpres.
Potrivit sursei citate, o decizie privind noile sancţiuni ale UE ar putea fi luată săptămâna viitoare, la reuniunea ambasadorilor blocului comunitar.
De asemenea, UE face presiuni pentru ca mai multe bănci din Rusia şi Belarus să fie excluse din sistemul internaţional de plăţi SWIFT, inclusiv Sberbank PJSC. Anterior, Statele Unite şi Marea Britanie au impus sancţiuni împotriva Sberbank, cea mai mare instituţie financiară din Rusia.
Măsurile propuse, care ar reprezenta al şaselea pachet de sancţiuni adoptat de UE de când Rusia a invadat Ucraina în 24 martie, încă se negociază şi ar putea fi modificate.
Sancţiunile UE necesită susţinerea tuturor celor 27 de state membre pentru a fi adoptat, însă unele ţări, cum ar fi Ungaria, s-au opus măsurilor care vizează petrolul rusesc. În schimb Germania este în favoarea impunerii unei interziceri graduale a petrolului rusesc, notează sursa citată.
UE este cel mai mare consumator de ţiţei şi produse petroliere rusești. În 2019, aproape două treimi din importurile UE de ţiţei au venit din Rusia.
- Toate buletinele emise în ultimii ani expiră pe 3 august 2031. Noua carte electronică de identitate va prelua și rolul cardului național de sănătate - 12 octombrie 2024
- VIDEO/ Europarlamentarul Claudiu Târziu, președintele CNC AUR: Am decis să preiau coordonarea campaniei electorale pentru alegerile parlamentare - 12 octombrie 2024
- Elevii unei școli din Șeica Mare, județul Sibiu, vor purta uniforme făcute la croitoria din localitate, după ce părinții au cerut introducerea acesteia - 11 octombrie 2024