România distruge încă 3 milioane doze de vaccin anti-covid expirate

România trebuie să distrugă încă 3 milioane de doze de vaccin anti-covid, care au expirat în depozite la sfârșitul lunii iunie, în plus față de cele 2 milioane de doze aruncate în luna aprilie și cele peste 6 milioane de doze donate sau vândute.

Conform datelor ministerului Sănătății, precizate într-un document oficial consultat de Profit.ro, până la 23.06.2022, „în depozite au expirat aproximativ 2,9 milioane doze de vaccin împotriva COVID-19, care provin de la producătorii Pfizer, Moderna și AstraZeneca”.

Acestea „urmează a fi distruse conform reglementărilor în vigoare”, precizează sursa citată.

Tot după această dată, în România s-au mai livrat 2 tranșe de vaccin de la compania Moderna, „restul dozelor fiind supuse amânării”.

Cele mai multe doze contractate de România în anii 2020 și 2021 au fost Pfizer/BioNTech, respectiv peste 25 milioane de doze, iar alte 39 milioane de doze Pfizer au fost contractate pentru 2022-2023. În cazul acestora din urmă, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, afirma că România ar fi avut posibilitatea anul trecut de a refuza tranșa, dar autoritățile nu au răspuns, așa că s-a considerat că e vorba de un acord tacit.

Pentru vaccinurile împotriva Covid-19 achiziționate de România în perioada 2020–2022, România a achitat până acum aproape 1,4 miliarde de lei, dar mai are de achitat peste 4,6 miliarde lei constând în facturi restante și doze care urmează a fi livrate în 2022 și 2023, notează sursa citată.

Reamintim că ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, anunța în luna aprilie că România a aruncat 2 milioane de vaccinuri expirate și a vândut sau donat alte 6,5 milioane de doze anti-covid, pe care nu le-a folosit, după cum a relatat RostOnline.

 

 


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost