România iese în evidenţă la nivel european prin faptul că este ţara cu cel mai mic consum de energie pe cap de locuitor, astfel încât invitaţia CE de a face economie la energie devine aproape imposibil de pus în practică, pentru că România nici nu prea mai are ce să scoată din priză, notează Ziarul Financiar.
Cu un consum de numai 2,7 MWh pe cap de locuitor, la nivelul anului 2020, România este ultima ţară la nivel european în ceea ce priveşte consumul de energie. Chiar şi Ucraina avea la nivelul anului 2020 un consum de energie mai mare, de circa 2,8 MWh per capita, după cum arată datele publicate de Agenţia Internaţională pentru Energie. Germanii consumau 6,4 MWh pe locuitor, Norvegia avea un consum de 23,3 MWh pe cap de locuitor în 2020, iar liderul absolut al consumului de energie pe cap de locuitor este Islanda, cu un nivel imposibil de egalat, de 51 MWh pe persoană.
Acesta fiind contextul, propunerea Comisiei Europene de a scădea şi mai mult consumul devine aproape imposibil de aplicat.
„În mediul rural din România ai un frigider băgat în priză şi atât. Suntem mult mai rurali decât alţii, chiar dacă ne vine greu să credem analizând lucrurile din marile oraşe. De exemplu, la nivelul anilor ’90, 95% din consumul de energie al României era industrial, iar restul erau casnicii“, spune Otilia Nuţu, analist de politici publice în energie şi infrastructură în cadrul Expert Forum.
Potrivit acesteia, în ultimii 30 de ani lucrurile s-au schimbat, dar chiar şi aşa România nu a ţinut pasul cu dezvoltările din ţările vestice.
„Acolo ai un radiator, un blender, laptop, dar la noi sunt foarte multe case cu puţine echipamente electrice. Mai departe, vedem că în timp ce în Vest mobilitatea electrică a luat amploare, la noi rămâne o nişă în marile oraşe“ , explică Otilia Nițu.
Potrivit datelor din 2021, consumul casnic a ajuns în România la o pondere de circa 25% din consumul total de energie, media la nivel european, la nivelul anului 2020 fiind de 27%. Merită precizat însă că în ultimii ani România a trecut printr-un proces de dezindustrializare agresiv.
Aceste explicaţii au rost în contextul în care printre noile propuneri ale Comisiei Europene (CE) de a trece cu bine iarna se numără şi indicaţia ca fiecare stat să-şi reducă consumul de energie cu 5% în orele de vârf. Astfel, statele membre va trebui să identifice 10 % din totalul de ore, care au cel mai mare preţ preconizat, şi să reducă cererea în timpul acestor ore de vârf. Comisia mai spune că acest lucru înseamnă ca fiecare stat să analizeze acele 3-4 ore de vârf, cumulat cu estimările de producţie, şi să încerce să reducă consumul.
Comisia Europeană a transmis, săptămâna trecută, un comunicat de presă prin care anunță că propune „o intervenție de urgență pe piețele europene ale energiei pentru a face față recentelor creșteri dramatice ale prețurilor”, după cum a relatat RostOnline.
Pentru a viza cele mai scumpe ore de consum al energiei electrice, atunci când producția energiei electrice pe bază de gaze naturale are un impact semnificativ asupra prețului, Comisia propune obligația de a reduce consumul de energie electrică cu cel puțin 5 % în timpul orelor de vârf selectate.
Statele membre vor trebui să identifice 10 % din totalul de ore, care au cel mai mare preț preconizat, și să reducă cererea în timpul acestor ore de vârf. Comisia propune, de asemenea, ca statele membre să urmărească reducerea cererii globale de energie electrică cu cel puțin 10 % până la 31 martie 2023, a transmis CE.
Pe același subiect
- Elena Lasconi (USR), îndemn la identificarea „elementelor dușmănoase” din instituțiile statului - 13 decembrie 2024
- Guvernul a aprobat două proiecte MApN privind controlul spațiului aerian național și desfășurarea operațiilor militare pe timp de PACE - 13 decembrie 2024
- Arhimandritul Iustin Miron de la Mănăstirea Oașa este noul stareț al Mănăstirii Nicula - 12 decembrie 2024