Vești extraordinar de bune din presa locală. Părintele Adrian Buimac și-a revenit după infarctul de duminică, iar prognosticul medicilor este optimist.
După o noapte de grea încercare, starea de sănătate a părintelui Adrian Buimac s-a îmbunătățit aproape miraculos. Acesta a ieșit din comă, iar cadrele medicale au decis să-l detubeze. La ora actuală, preotul este conștient, însă foarte obosit și confuz și nu își amintește nimic din ce s-a întâmplat în timpul slujbei de duminică, anunță Vremea Nouă.
„Fără să exagerăm se poate spune că Bunul Dumnezeu a făcut o adevărată minune în acest caz, având în vedere că viața pacientului mai atârna de un fir de ață când a ajuns la Iași. Recuperarea aceasta miraculoasă se datorează poate și faptului că Adrian Buimac este foarte apreciat și iubit în comunitatea din Moara Grecilor. Drept dovadă, în ultimele 24 de ore, mii de credincioși și-au îndreptat rugăciunile spre Cer, pentru însănătoșirea părintelui”, notează sursa citată.
Reamintim că părintele Adrian Buimac (38 de ani) de la biserica Moara Grecilor din Vaslui a suferit un infarct în timpul slujbei de duminică, după cum a relatat RostOnline.
La biserică s-a deplasat o autospecială a instituţiei care a preluat bărbatul în stare de conştienţă, în urma investigaţiilor făcute în drum spre spital fiind constatate urmele unui infarct miocardic, a anunțat purtătorului de cuvânt al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Vaslui, Daniel Ungureanu.
Preotul a intrat apoi în stop-cardio respirator, fiind supus manevrelor de resuscitare şi cadrele medicale au solicitat o autospecială de terapie intensivă mobilă şi ulterior un elicopter SMURD care să-l transporte la un spital din Iaşi.
Potrivit presei locale, preotul, tatăl a două fetițe, una de 11 ani și cealaltă de 6 anișori, este apreciat și iubit de credincioși. Preotul Buimac este dirijorul corului “Dignus Est”, al Epsicopiei Hușilor și profesor la Seminarul Teologic Huși.
- Claudiu Târziu, apel pentru constituirea unui BLOC POLITIC SUVERANIST - 14 decembrie 2024
- Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a sesizat Comisia de la Veneția în legătură cu anularea alegerilor prezidențiale din România - 14 decembrie 2024
- Elena Lasconi (USR), îndemn la identificarea „elementelor dușmănoase” din instituțiile statului - 13 decembrie 2024