Proiect AUR pentru fermierii români: O Bancă Agricolă de stat pentru finanțarea proiectelor din sectorul agricol

Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) a depus la Senat un proiect de lege pentru înființarea Băncii pentru Dezvoltarea Agriculturii din România – Banca Agricolă S.A., care să susțină dezvoltarea sectorului agricol românesc, potrivit unui comunicat transmis de partidul AUR.

Situația la nivelul micilor fermieri este dificilă, aceștia nefiind sprijiniți în demersul de a accesa fonduri nerambursabile pentru a dezvolta exploatațiile individuale pe care le dețin în proprietate sau în arendă, impunându-se așadar, construirea unor instrumente financiare mai prietenoase, care să fie gestionate direct de către statul român, prin instituțiile abilitate.

Micii fermieri constituie structura de rezistență a agriculturii mondiale și doar acele țări care își construiesc strategii care să susțină dezvoltarea acestora vor avea posibilitatea de a beneficia de contribuții însemnate la PIB și de independență din punct de vedere agroalimentar, ambele fiind elemente din ce în ce mai importante în contextul geopolitic din anul 2022.

Soluția pentru recuperarea acestui decalaj este acordarea de către stat, prin intermediul unei bănci pentru dezvoltarea agriculturii naționale, a susținerii financiare necesare dezvoltării exploataţiilor individuale de dimensiuni mici și medii, a infrastructurii deficitare a sistemului de irigaţii național, precum și pentru dezvoltarea optimă a segmentului de logistică, din ce în ce mai avansat, însă de care agricultorul român nu se poate folosi în activitatea desfășurată, din cauza prețurilor mari de achiziție.

Banca va fi o instituție de credit deținută 100% de statul român, cu rol de instituție de dezvoltare care va deservi agricultorilor români și altor entități aparținând sectorului public și privat din România, în scopul susținerii finanțării de proiecte care să contribuie la dezvoltarea economică și socială a țării și la creșterea competitivității, inovării și creșterii economice, în sectorul agricol.

 

.

 


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


Un comentariu la „Proiect AUR pentru fermierii români: O Bancă Agricolă de stat pentru finanțarea proiectelor din sectorul agricol”

  1. Foarte bine AUR, să vă ajute Dumnezeu si ceilalti parlamentari care trăiesc si gândesc româneste!
    Felicitări !

Comentariile sunt închise.