Suveranitatea României, pe agenda CCR de miercuri, 9 noiembrie

Curtea Constituțională a României (CCR) judecă miercuri, 9 noiembrie, sesizările privind neconstituționalitatea Legilor Justiției, inclusiv articolele prin care suveranitatea națională este anulată, prin subordonarea Constituției legilor europene.

Potrivit agendei de pe site-ul CCR, în ședința de plen de mâine se vor analiza atât obiecțiile depuse de Avocatul poporului, cât și cele depuse de partidul AUR, referitoare la Legile Justiției.

Reamintim că Avocatul Poporului a atacat la Curtea Constituțională a României (CCR) Legea privind Statutul judecătorilor și procurorilor, după cum a relatat RostOnline.

Senatul a adoptat, în 17 octombrie, rapoartele pe cele trei proiecte de legi ale Justiției privind Consiliul Superior al Magistraturii, organizarea judiciară şi statutul judecătorilor şi procurorilor.

Senatorii majorității PNL-PSD-UDMR au votat „pentru”, iar senatorii AUR și USR au votat „împotrivă”.

Şedinţa CCR din 9 noiembrie 2022:

  1. Dosar nr.1626A/2022 – Obiecția de neconstituționalitate a Legii pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân, obiecție formulată de Președintele României
  2. Dosar nr.1695A/2022 – Obiecția de neconstituționalitate referitoare la prevederile art.15 alin. (1) și (3) cu referire la sintagma „adunare generală” și art.33 alin.(3) și (4) din Legea tineretului (PL-x nr.716/2018), obiecție formulată de Avocatul Poporului
  3. Dosar nr.2332A/2022 – Obiecția de neconstituționalitate referitoare la prevederile art.206, art.228 alin.(5), (6) și (7), art.234 alin.(2) și art.271 din Legea privind statutul judecătorilor și procurorilor (L nr.612/2022, PL-x nr.440/2022), obiecție formulată de Avocatul Poporului
  4. Dosar nr.2345A/2022 – Obiecția de neconstituționalitate a Legii privind statutul judecătorilor și procurorilor (PL-x nr.440/2022), obiecție formulată de deputați aparținând Grupului parlamentar al Uniunii Salvați România și de deputați neafiliați
  5. Dosar nr.2346A/2022 – Obiecția de neconstituționalitate a Legii privind statutul judecătorilor și procurorilor (PL-x nr.440/2022), obiecție formulată de deputați aparținând Grupului parlamentar al Alianței pentru Unirea Românilor și de deputați neafiliați
  6. Dosar nr.2347A/2022 – Obiecția de neconstituționalitate a Legii privind organizarea judiciară (PL-x nr.441/2022), obiecție formulată de deputați aparținând Grupului parlamentar al Uniunii Salvați România și de deputați neafiliați
  7. Dosar nr.2348A/2022 – Obiecția de neconstituționalitate a Legii privind organizarea judiciară (PL-x nr.441/2022), obiecție formulată de deputați aparținând Grupului parlamentar al Alianței pentru Unirea Românilor și de deputați neafiliați
  8. Dosar nr.2349A/2022 – Obiecția de neconstituționalitate a Legii privind Consiliul Superior al Magistraturii (PL-x nr.442/2022), obiecție formulată de deputați aparținând Grupului parlamentar al Uniunii Salvați România și de deputați neafiliați
  9. Dosar nr.2350A/2022 – Obiecția de neconstituționalitate a Legii privind Consiliul Superior al Magistraturii (PL-x nr.442/2022), obiecție formulată de deputați aparținând Grupului parlamentar al Alianței pentru Unirea Românilor și de deputați neafiliați.

Pe același subiect:

UPDATE/ Senatul a ADOPTAT cele trei proiecte de lege ale Justiţiei. Actele normative merg la promulgare. AUR a votat ÎMPOTRIVĂ

Claudiu Târziu (AUR), în plenul Senatului: Noile legi ale justiției anulează suveranitatea României. Știam noi că suntem o colonie, dar ne amăgeam cu ideea că mai avem o oarecare libertate

Petiția poporului pentru apărarea Constituției României

Raluca Oanță

About Raluca Oanță

Jurnalist cu peste 10 ani de experiență. A lucrat în presa scrisă și în televiziune. A absolvit Facultatea de Sociologie din cadrul Universității București; ulterior, a urmat un master de Antropologie și Dezvoltare Comunitară.

Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost