VIDEO/ Moment simbolic în Parlament. Claudiu Târziu îndeamnă la protejarea familiei în fața malaxorului ideologic de la Bruxelles, în timp ce pe fundal răsună colinde despre Nașterea Domnului

Senatorul Claudiu Târziu a avertizat, marți, în cadrul unei conferințe de presă, cu privire la un document care urmează să intre, joi, la vot în Parlamentul European, un așa-zis „certificat de parentalitate” care ar putea să oblige statele membre să recunoască căsătoriile între homosexuali.

Declarația a fost făcută în cadrul unei conferințe care a fost organizată de AUR, marți, la Palatul Parlamentului. Pe întreaga durată a conferinței de presă s-au auzit colinde, interpretate de grupuri de copii.

„Joi, eurodeputații vor vota un document extrem de important, care poate să producă efecte dintre cele mai nocive asupra statelor care încearcă să-și păstreze modul de viață natural și să dea prioritate constituțiilor naționale, state care nu recunosc căsătoriile între homosexuali.

Documentul se numește certificat de filiație. Acest certificat urmează să acorde drepturi celor care sunt într-o uniune zisă căsătorie în state care recunosc astfel de căsătorii între persoane de același sex, drepturi de a avea copii și de a aduce copiii (adoptați-n.red) și în statele care nu recunosc astfel de căsătorii, nu recunosc nici parteneriatele civile.

Se forțează ușa- așa cum s-a încercat și cu recenta decizie a Curții Europene de Justiție- statelor care nu sunt de acord cu căsătoriile între persoanele de același sex, printre care și România.

Noi vom susține un referendum pe tema definirii mai clare a căsătoriei, ca fiind uniunea dintre un bărbat și o femeie. Dacă nu ne apărăm legea fundamentală, vom intra în malaxorul ideologic neomarxist de la Bruxelles”, a spus Claudiu Târziu.

Reamintim că un proiect controversat privind un așa-zis „certificat de parentalitate” intră la vot, joi, în Parlamentul European, după cum a relatat RostOnline.

Chiar înainte de aprobarea finală, există voci care avertizează că scopul acestui certificat este să eludeze legislația națională.

Oponenții acestui proiect spun că certificatul de parentalitate ar putea facilita „aranjamentele de maternitate surogat” făcute în alte țări, ar putea obliga statele membre să recunoască căsătoriile între persoane de același sex și ar putea diminua protecția copiilor.


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost