Piese care au aparținut Mănăstirii Văcărești, de la a cărei demolare se împlinesc 37 de ani, vor fi expuse în clădirea Lapidarium Văcărești din cadrul Centrului Cultural Palatele Brâncoveneşti.
Clădirea Lapidarium Văcăreşti este aproape finalizată și urmează să fie inaugurată în luna iunie, potrivit unui comunicat transmis de Primăcaria Municipiului București.
„Lapidarium Văcăreşti va cuprinde două săli expoziţionale care vor adăposti fresce, machete, relevee şi alte piese documentare și de artă, un Foaier şi o Sală Auditorium cu 200 de locuri destinată evenimentelor culturale, precum: recitaluri, concerte, piese de teatru, conferințe, simpozioane etc.
În cadrul aceluiaşi proiect urmează a fi amenajat şi un depozit vizitabil, unde vor fi expuse fragmente litice provenite în urma demolării Mănăstirii Văcărești, care a avut loc în anul 1986.
Punerea în valoare a pieselor care au aparţinut Mănăstirii Văcăreşti reprezintă o reparaţie morală a acţiunilor regimului comunist”, se precizează în comunicatul de presă.
Pe același subiect:
Ianuarie 1987, demolarea mănăstirii Văcărești
- Episcopii catolici denunță hotărârea CJUE privind căsătoriile între persoane de același sex: depășește competențele europene și afectează autonomia statelor membre - 10 decembrie 2025
- Nicușor Dan, anunț din Franța: Dovezile privind ingerințele rusești în alegerile din România ar putea fi prezentate în 3-5 ani - 10 decembrie 2025
- Donald Trump: Europa vrea să fie corectă din punct de vedere politic, iar asta o slăbește - 10 decembrie 2025
