Atacurile împotriva Bisericii urmăresc distrugerea neamului omenesc, avertiza în urmă cu 17 ani marele duhovnic Iustin Pârvu, într-un interviu realizat de Claudiu Târziu, jurnalist la acea vreme.
Fragmentul de mai jos face parte dintr-un interviu publicat în „Formula As” nr. 760, 19-26 Martie 2007 și vi-l oferim astăzi, când se împlinesc 105 ani de la nașterea părintelui Iustin Pârvu.
„Este o vreme de pustiire a neamului”
– Părinte, am ajuns într-un nou post al Paștelui, în așteptarea învierii noastre spirituale și sufletești, odata cu Invierea Mântuitorului. Cum se simte pulsul creștinătății românești, din scaunul de duhovnic?
– Frate draga, este o vreme de pustiire a neamului, când familia este risipită, școala disprețuită și Biserica atacată. Se poartă avortul și divorțul. Cele mai ascuțite minți și cele mai pricepute brațe merg după slujbe mai bine plătite în străinătate. Copiii își află modele, nu în sfinți și eroi, ci în vedete de televiziune și în afaceriști ticăloși. Toate acestea nasc drame. Duhovnicul trebuie să le știe tămăduirea, dar nu poate face nimic, dacă în creștin nu există convingerea că avem o viată pentru Hristos, nu pentru a ne face de cap. Sperăm că Dumnezeu nu ne va lăsa, așa cum nu ne-a lăsat în toate vremurile grele, când Biserica noastră a fost prezentă în mijlocul poporului.
– Sunteți asediat de credincioși. Spovediți și câte 12 ore pe zi. Cum rezistați sub avalanșa de păcate care vi se aduc în chilie?
– Ei, parcă eu le primesc păcatele (râde). Nu le iau deloc, le lasă ei aici… Trebuie să ai constiința misiunii, dacă stai în scaunul de spovedanie, și încredințarea că Dumnezeu e lângă tine și nu te lasă să cazi sub povara răutăților acestei lumi.
– Spuneți că Biserica este atacată. De ce?
– Este știut că Biserica a fost întotdeauna forța și rămâne forța unui stat. De aceea, dușmanii statului român încearcă să paralizeze Biserica. Nu mă refer doar la străini, ci și la românii care lovesc credința noastră. Vedeți scandalul icoanelor din școli sau vânzoleala din jurul legii cultelor. Credința poporului român a fost mult încercată, și ortodoxia a trecut prin multe persecuții. Numai că acum, prigonirea Bisericii îmbracă altă formă. Vrăjmasii vin cu „drepturile omului”, cu „libertatea de constiință”, după care se ascunde imoralitatea cea mai mare. Ținta este distrugerea neamului. Și suntem atacați în ce este mai profund în noi: credința strămoșească. S-au găsit oameni care să apere icoanele, dar această batalie nu e totul, ci doar un semn a ceea ce va veni.
„Icoana e o fereastra catre Hristos”
– De ce este atât de important să rămână icoanele în școli? In absența credinței, o icoană pe un perete nu stârnește nimic în sufletul omului. Biserica nici nu pierde credincioși, dacă dispar icoanele din clase, nici nu câștigă alții, dacă icoanele sunt păstrate în școală…
– Icoana este martoră a tuturor nevoilor și durerilor acestui neam. Icoana știe cine a pătimit și cine a trădat neamul românesc. Si nimeni nu are dreptul să ne-o ia. Este ca și cum ne-ar lua ochii. Se tot vorbește de statul laic. Dar statul e o vorba goală, dacă ignorăm oamenii care îl alcătuiesc. Statul suntem noi, cei aproape 90 la sută ortodocși. Pe iconoclaști îi deranjează icoanele, pentru că ele sunt o formă de mărturisire a credinței, tăcută, discretă, dar limpede. Icoana de pe pereții școlilor este răspunsul tineretului român la dragostea lui Dumnezeu. Icoana este o fereastră către Hristos Dumnezeu și către sfinții Lui. Icoana este cea mai bună formă de educație, este o învățare a iubirii. Civilizația betonului nu poate oferi o soluție de educație pentru tineret. Numai credința îl poate ajuta în viață, îl poate dumiri pe tânăr. Iar icoana este o expresie a credinței. Ca să nu mai vorbim despre icoanele făcătoare de minuni, care sunt mărturii neîndoielnice ale iubirii lui Dumnezeu față de om. Iar România este plină de astfel de icoane. Si-apoi nu trebuie să îngăduim un precedent primejdios, fiindcă mâine, poimâine, câțiva atei obraznici ne vor cere să scoatem și crucile de pe morminte.
– Credeți că se vor înmulți atacurile asupra credinței?
– Da, dar o să ne ținem și noi tare, o să dăm răspuns.
– Sunt în Biserica oameni care să ducă această luptă?
– Este o mare lipsă de oameni cu forță teologică și cu discurs pătrunzător. Nu mai avem un Staniloae, un Galeriu, un Calciu… Dar se va găsi cine să se opună atacurilor. Vin acum tineri foarte promițători, și preoți, și laici.
Interviul integral este disponibil aici.
