Președintele Iohannis despre intenția Coaliției de guvernare de a comasa alegerile: Discuția este LEGITIMĂ

Președintele României, Klaus Iohannis, susține că discuția din Coaliția de guvernare privind comarea alegerilor este una legitimă, iar argumentul șefului statului este halucinant.

Prezent, joi, la Bruxelles, președintele Iohannis a susținut o serie de declarații înaintea participării la reuniunea extraordinară a Consiliului European.

Întrebat fiind cum vede ideea comasării alegerilor europarlamentare cu cele locale, președintele Iohannis a răspuns:

„În ce privește alegeri – eu știu că există o discuție în Coaliția de guvernare pentru a găsi soluții. Discuția este legitimă, fiindcă patru rânduri de alegeri într-o jumătate de an, practic din iunie până în decembrie, este foarte, foarte greu de gestionat, și atunci ar fi o soluție ca anumite alegeri să fie comasate pentru a avea efectiv mai puține rânduri de alegeri. Cum va gestiona Coaliția aceste chestiuni, vom vedea. Nu este treaba Președintelui să se implice în negocierile Coaliției de guvernare pentru astfel de chestiuni, însă ar fi bine să se ia o decizie cât se poate de repede.

Iar în ce privește ce ați numit „rotația Președinților”, eu în continuare cred că poziția de Președinte nu se joacă la masa verde, ci românii decid cine și când va fi Președintele României”.

Pe de altă parte, Iohannis a ținut să sublinieze că SRI funcționează impecabil.

„SRI este condus de prim-adjunctul, generalul Ionescu și cred că el conduce SRI foarte bine. Întreaga conducere militară este în funcție, SRI nu are director civil. Dar evaluarea mea, și am făcut câteva evaluări, este că SRI funcționează impecabil. Deci, din acest punct de vedere, nu trebuie nimeni să își facă probleme”, a spus președintele Iohannis.

Reamintim că AUR a protestat, miercuri, în Parlament, față de comasarea alegerilor europarlamentare cu cele locale, după cum a relatat RostOnline.

„În acest moment, protestăm la reuniunea grupurilor parlamentare PSD împotriva încercării guvernului Ciolacu de a comasa alegerile locale cu cele europarlamentare, încălcînd Constituția și lezînd grav democrația. Este un ceas extrem de primejdios pentru România. Se merge pe drumul dictaturii. Ne vom opune cu toate puterile”, a transmis, pe Facebook, senatorul Claudiu Târziu, președintele CNC AUR.

Pe de altă parte, surse politice au declarat pentru HotNews că alegerile locale vor fi comasate cu cele europarlamentare și că decizia formală se va lua în ședințele PSD și PNL programate miercuri, 31 ianuarie. Decizia ar fi fost convenită și cu președintele Klaus Iohannis.

Pe același subiect:

Mesajul președintelui Iohannis pentru fermierii români: Culoarele solidarității pentru Ucraina NU afectează agricultura din România


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


Un comentariu la „Președintele Iohannis despre intenția Coaliției de guvernare de a comasa alegerile: Discuția este LEGITIMĂ”

Comentariile sunt închise.