Norvegia a „progresat”, a ajuns în 1984

Este vorba de lumea descrisă de George Orwell în romanul 1984 în care Partidul-Stat este atotputernic și face orice dorește avînd drept de viață și de moarte asupra supușilor, în care familia nu mai e familie, Partidul-Stat ocupîndu-se de „educația” copiilor pe care îi consideră proprietate a statului. Dacă cineva se abate de la linia trasată de Partidul-Stat este aspru pedepsit. Adulțiilor le e frică de propriii copii pentru că aceștia sînt țintele predilecte de recrutare pentru serviciile secrete responsabile cu spionarea propriilor cetățeni.

Cam la fel se întîmplă în Norvegia unde copiii imigranților și a celor săraci sînt răpiți din mijlocul familiilor fără nici o explicație sau judecată, doar pe baza unor rapoarte, de multe ori anonime, sau chiar pe baza spuselor copiilor. Victime au căzut familii românești, lituaniene, rusești, cehești, indiene, turcești etc.

Președintele Cehiei, Miloš Zeman, a acuzat autoritățile norvegiene de practici naziste pentru că, după ce au răpit doi băieți unei mame cehe, nu i-au permis acesteia să vorbească în cehă cu ei în timpul rarelor întîlniri supravegheate de autorități.

În Lituania au fost realizate emisiuni de televiziune pe tema răpirilor copiilor în Norvegia din cadrul familiilor mixte sau de imigranți. Lituatienii acuză autoritățile norvegiene că totul este premeditat din cauza ratei scăzute a natalității localnicilor și pentru că aceștia au nevoie de material genetic proaspăt avînd în vedere incidența ridicată a copiilor norvegieni care se nasc cu malformații genetice datorită consagvinității (căsătorii între rude). Ambasadorul Norvegiei în Lituania mărturisește că acestui lucru trebuie să-i dedice cel mai mult timp fiind nevoit să angajeze o firmă locală de relații publice pentru a combate ceea ce el consideră dezinformare.

În 2012 serviciile de protecție a copiilor din Norvegia au răpit copiii unui cuplu de indieni trăind în Norvegia. Atunci opinia publică și mass media din India s-au implicat și, după cîteva luni, copiii au fost returnați părinților, aceștia părăsind imediat Norvegia preferînd să se întoarcă acasă, în India. La aceea dată Marianne Haslev Skanland, profesoară din Norvegia, explica cum funcționează serviciul de protecție a copiilor nu doar din Norvegia ci din toate țările scandinave. Aceasta susține că serviciul similar din Suedia este chiar mai rău decît cel norvegian.

Conform profesoarei norvegiene aceste servicii au devenit o adevărată industrie, un stat în stat, care rulează sume de bani impresionante an de an și care, pentru a-și dovedi „utilitatea”, vizează familiile sărace norvegiene, cele ale imigranților și cele mixte. Toți cei implicați în această industrie de răpire a copiilor sînt bine remunerați. Lucrătorii sociali și birocrații din cadrul serviciului de protecție a copiilor au slujbe bine plătite, psihologii și psihiatrii primesc onorarii generoase pentru colaborare, la fel ca și familiile adoptive care preiau acești copii.

Marianne Haslev Skanland prezintă cazuri desprinse, parcă, din filme de groază. De exemplu, este prezentat cazul unui așa zis „tată” de împrumut care abuza sexual copiii dați în grijă. Cu toate acestea serviciul de protecție al copiilor i-a trimis in continuare copii de care să se ocupe. Ulterior s-a dovedit că acuzațiile erau întemeiate, „tatăl” respectiv fiind judecat pentru pornografie infantilă și abuz sexual asupra minorilor.

Un alt caz, de data asta din Suedia, este al unei familii mixte, mama indiancă, tatăl suedez, care, de frica serviciilor de protecție a copiilor din Suedia au vrut să părăsească Suedia. Autoritățile i-au împiedicat la aeroport să se îmbarce în avion și le-au răpit copilul.

În cazul în care, în urma presiunii opiniei publice, deznodămîntul este fericit și copiii sînt returnați parinților, serviciile de protecție a copiilor din țările scandinave au pretenția ca părinții să semneze un act de confidențialitate prin care li se interzice să vorbească de cazul lor pentru a nu încuraja și alte familii aflate în situații similare să facă același lucru.

Dar iată că de ce le e frică nu scapă. Presiunile din partea comunitaților de români din întreaga lume încep să dea roade și, cu ajutorul lui Dumnezeu, copiii români vor fi reuniți cu familiile lor. În urmă cu cîteva zile guvernul norvegian a reacționat și a publicat pe site-ul oficial din SUA un comunicat al serviciilor de protecție a copiilor plin de platitudini și fraze șablon de genul: interesul pe care-l urmărim este interesul copiilor, copiii nu sînt rapiți din mijlocul familiilor doar în ultimă instanță, in cazul în care noi credem că ei sînt în primejdie etc.

Important este ca presiunile să nu înceteze și să cerem returnarea copiilor familiei Bodnariu, a celor ai familiei Nan și a tuturor celorlalte familii aflate în aceeași situație. Locul unui copil este în sînul familiei, doar în cazuri de abuz dovedit clar statul are dreptul de a se implica și a lua copiii. Din cazurile celor două familii românești nu rezultă că copiii ar fi fost abuzați.

Norvegia, dă copiii inapoi!

The following two tabs change content below.

4 gânduri despre “Norvegia a „progresat”, a ajuns în 1984

  1. Unul din motivele prin care justitia norvegiana a justificat rapirea copiilor, a constat in faptul ca parintii le-au spus acestora ca exista iad, unde se duc si se chinuiesc dupa moarte ce ce fac rele. Copii ar fi fost „traumatizati” psihic, ceea ce a necesitat izolarea de familie. (pe B1 TV aseara a vorbit fratele tatalui copiilor).
    Tema s-a regsasit in manualele de religie – copilul care a cazut de pe scara, ca pedeapsa de la Dumnezeu pt ca a stricat cuibul pararelelor. Si a fost criticate de secularisti, ceea ce a dus la modificarea acestor manuale.

    In esenta se doreste sa nu se mai predea eductia religioasa copiilor in integralitatea ei.

  2. Din cazurile celor două familii românești nu rezultă că copiii ar fi fost abuzați.

    N-ati avut acces la dosarele respectivelor cazuri, iar din ce a transpirat in presa nu e deloc in avantajul familiei Bodnariu. Palmuirea moderata si presiunea psihica variata merg bine la romani, si eu am fost educat asa in anii 80, anii care au definit Romania asa cum este azi, dar… in tarile civilizate chiar nu poti face ce vrei ca parinte.

    1984… vad ca prinde tarile scandinave pe primele pozitii la calitatea vietii din lume. Un orfelin norvegian este mai fericit decat un copil middle class roman. Financiar… nici o comparatie.

    Ma bucura, oricum, sa vad solidaritatea romanilor fata de familia in cauza, desi in RO sunt cazuri mai relevante pentru ei, iar parintele roman, in general, chiar n-are cum sa dea lectii parentale nimanui. Sa nu uitam, adultii de azi au fost copii de ieri.

    • Articolul nu este despre cazul familiei Bodnariu. Eu vroiam sa scot in evidenta faptul ca ce au patit ei nu este ceva izolat. Si nu doar strainii se pling de abuzurile serviciului norvegian de protectie a copilului. Urmariti linkurile din articol pentru mai multe informatii.
      Niciodata nu iese fum fara foc.

Spune-ți părerea