Ideile intolerante ale lui Yossi Nehushtan

Intolerant religion in tolerant liberal democracy by Yossi NehushtanYossi Nehushtan e profesor de drept la Universitatea Keele din Marea Britanie, dar promovează idei periculoase. E un exemplu  agresiv al secularismulul iraţional al zilelor noastre. Anul acesta a publicat una dintre cele mai anti-religioase (şi am putea zice anticreştine) cărţi pe care, în opinia noastră, secularismul le-a produs în ultimele decenii. Titlul e suficient ca să înţelegi ideile periculoase ale autorului: Intolerant Religion in a Tolerant-Liberal Democracy („Religia intolerantă într-o democraţie tolerant-liberală”). Premiza cărţii e ceea ce spune titlul – religia e intoleranta prin natura ei, societatea clădită pe valori religioase (toate intolerante, în opinia lui) trebuie reformată, iar democraţia liberală şi tolerantă trebuie să interzică religiile „intolerante” sau manifestările „intolerante” ale religiei în general.

Cu toate că Nehushtan dă un sens larg religiei, argumentele lui sînt focalizate asupra celor trei mari religii monoteiste: creştinismul, iudaismul şi islamismul. Islamul Nehushtan nu îl cunoaşte, nici nu-l înţelege, cu toate că pretinde că da. Iudaismul îi este cunoscut, Nehushtan fiind evreu. În ce privește creştinismul, îl cunoaşte şi îl înţelege doar parţial. Facem afirmaţia aceasta pentru că îşi expune cunoştinţele despre creştinism din auzite, adică din ce au scris alţii despre creştinism dintr-o perspectivă similară: creştinismul, prin definiţie, e intolerant. Buddhismul nu-i inclus în studiul lui Nehushtan, pentru că nu-l înţelege şi nu-l poate explica deloc. Ca atare, inamicul numărul unu pe care se axează Nehushtan şi asupra căruia îşi focalizează furia este creştinismul.

Din nefericire, auzim din partea lui Nehushtan ce auzim din partea majorităţii intelectualilor occidentali privind creştinismul: Biblia e o carte intolerantă, nu un text revelat ori inspirat, de natură divină. Pe acest argument Nehushtan îşi clădește restul ideilor. Biblia şi învăţăturile creştine nefiind de origine divină, zice el, textele creştine nu fac decît să codifice prejudecățile intolerante ale creştinilor. De aceea creștinismul tradiţional, în opinia lui, este intolerant şi iraţional.

Ce-i de făcut, se întreabă el? Pentru Nehushtan, toleranţa şi secularismul sînt valorile supreme contemporane, cele mai de preț din istoria umanităţii, şi ca atare ele trebuie protejate cu orice preţ şi de orice ameninţare ideologică ori tentaţie subversivă. Protejarea toleranţei şi secularismului impune, deci, zice el, combaterea religiilor intolerante prin măsuri autoritare puse la dispoziţia statului secular.

Nehushtan nu e timid în afirmaţiile lui. Religiile intolerante, valorile religioase intolerante, libertatea de conştiinţă pentru persoanele religioase nu trebuie acceptate în societatea seculară. Pentru a-şi construi argumentul intoleranţei împotriva creştinismului şi a religiei în general, Nehushtan face referinţe constante la faptul că valorile tradiţionale şi religioase nu sînt compatibile cu valorile revoluției sexuale contemporane. Exemplul pe care Nehushtan îl dă din nou şi din nou e opoziţia religiei, în special a creștinsmului, faţă de homosexualitate şi practicile sexuale imorale. Aceasta e dovada ultimă, în opinia lui, a intoleranţei religiei şi a creştinismului. În consecinţă, nu trebuie făcute concesii religiei atunci cînd este vorba de conflictele între drepturile „minorităţilor” sexuale şi religie ori creştinism. Autorităţile publice trebuie constrînse să acţioneze împotriva convingerilor religioase ale funcţionarilor publici, iar dacă refuză, concedierea lor e justificată. Libertatea de conştiinţă a persoanelor religioase, cînd e vorba de avort ori eutanasie, nu trebuie recunoscută atîta timp cît statul secular, în numele drepturilor omului, recunoaşte avortul  ori eutanasia ca drepturi ale omului.

Ideile lui Nehushtan sînt nu doar periculoase, ci foarte periculoase. Din nefericire, intelectualii, politicienii şi jurnaliştii care gîndesc că el sînt mulţi şi influenţi, „cruciaţi”, am putea spune, ai războiului rece al secularismului împotriva religiei şi a persoanelor religioase.

Ideile periculoase ale lui Nehushtan sînt listate, explicit şi pe înţelesul tuturor, în introducerea cărţii: The main arguments of the book are, first, that illiberal intolerance should not be tolerated în a tolerant-liberal democracy; secondly, that there are meaningful, unique links between religion and intolerance, and between holding religious beliefs and holding intolerant views (and acting upon these views); thirdly, that the religiosity of a legal claim îs normally a reason, although not necessarily a prevailing one, to reject that claim („Argumentele principale ale cărţii sînt, în primul rînd, că intoleranța neliberală nu trebuie tolerată într-o democraţie tolerant-liberală; în al doilea rînd, că există legături unice şi semnificative între religie şi intoleranță, între valorile religioase şi poziţiile intolerante; în al treilea rînd, că religiozitatea unei poziţii este, în mod normal, un motiv pentru a o respinge”).

SEMNALARE:

Merită citit eseul lui Pierre Manent intitulat Situation de la France, tradus în limba română de Cristian Preda sub titlul Musulmanii, obstacolul inedit. Situația Franței (Editura Adenium, Iași, 2016). A se vedea aici recenzia semnată Tereza-Brîndușa Palade: „À la recherche de l’Ėglise perdue?”.

The following two tabs change content below.
Str. Zmeica nr. 12, sector 4, București Tel: 0741.103.025; Fax: 0318.153.082; Email: [email protected]

Ultimele articole de Alianţa Familiilor din România (toate)

1 thought on “Ideile intolerante ale lui Yossi Nehushtan

  1. Nu stiu de ce trebuie acordata atentie unui om ticnit, sau cel putin asa arata in poza! Asta n-are probleme la mansarda?
    Daca vorbeste asa despre Biblie, pai ce parere are despre Coran atunci?
    In acest context oare ce parere ar avea musulmanii (asa numiti moderati) despre un astfel de individ?
    Ideile acestui personaj sunt periculoase si foarte periculoase doar in masura in care este mediatizat (si este!). Trebuie sa observam ca astfel de indivizi, acum 100 de ani, probabil ca isi gaseau de lucru doar la circ, necum sa fie „profesor de drept la Universitatea Keele din Marea Britanie”! Este o dovada clara de inversare a valorilor.

Spune-ți părerea