Păcătosul este Sorin Frunzăverde, vicepreşedinte PNL şi preşedinte al Consiliului Judeţean Caraş-Severin. Nu cu mult timp în urmă acelaşi Sorin Frunzăverde era vicepreşedinte PDL şi tot preşedinte al Consilului Judeţean Caraş-Severin. Deci este un traseist politic care a sărit în barca noii puteri când a simţit că barca fostei puteri a început să ia apă.
Iată declaraţia păcătosului nostru:
În acest moment situaţia bugetară naţională este DRAMATICĂ. Nu ştim de unde vom plăti a doua tranşă pentru FMI în iunie. Situaţia este cea care este, adică dacă vom plăti salariile şi pensiile să fim fericiţi!
Imediat au reacţionat şefii de la Bucureşti.
Victor Ponta, prim ministru:
Sunt mesaje iresponsabile si imi doresc ca din partea presei ori de cate ori aveti vreo nelamurire sa apelati la cei responsabili din aceasta tara. Avem banii de pensii, de salarii, poate nu o sa-i mai dam la consiliul judetean Caras, pentru ca vad ca ii dam degeaba.
Liviu Voinea, ministru pentru Buget:
Sigur ca avem bani de salarii si pensii si nu oricum. Salariile sunt crescute cu 15% si pensiile cu 4%. Nu am ce sa demontez (legat de afirmatiile lui Sorin Frunzaverde). Nu vorbim de o informatie, ci o afirmatie. S-au platuit deja salariile crescute, s-au platit pensiile crescute, se vor plati in continuare.
Observaţi că Victor Ponta, prim ministrul României, îl declară iresponsabil pe Sorin Frunzăverde. Sunt sigur că domnul Frunzăverde poate fi acuzat de o mulţime de lucruri, de trădare şi traseism politic printre altele, dar nu cred că este şi iresponsabil. Şi nici prost nu este. Cred că este un oportunist bine informat care acum îşi pregăteşte terenul pentru următoarea mişcare. Poate revenirea în noul PDL odată cu alegerea lui Blaga în funcţia de preşedinte în timp ce banii se vor termina la Bucureşti? Îi va fi uşor să reamintească tuturor alarma trasă acum şi că a fost imediat pus la colţ de mai marii de la centru.
Oricum, până în iunie nu mai e mult. Vom trăi şi vom vedea cine are dreptate, Frunzăverde sau Ponta? Eu tare mă tem că dreptate are Frunzăverde.