Ce veți face în următorii cinci ani?

Câteva gânduri despre“parteneriatul civil” ca“a point of no return” și moment istoric în care România “creștină” va pune cruce Crucii

Am fost vineri, 7 iunie 2019, la conferința “LGBT încotro? Perspective și retrospective“ ținută la Universitatea de Vest din Timișoara având pe mine un tricou cu icoana Învierii și cu salutul “Hristos a înviat!”.

Amănunte suplimentare despre acest eveniment puteți să aflați și din articolul publicat pe blogul lui Bogdan Herzog “Am fost la conferința homosexualilor… cu icoana pe piept“.

În acest articol, adresat preponderent celor care au votat “DA” la Referendumul pentru Familie, aș vrea doar să fac publice și să comentez două informații aflate la acest eveniment public, la care am fost admiși în cele din urmă și noi, un mic grup de vreo 6-7 creștini din Timișoara, cărora inițial ni s-a refuzat accesul în sală, în condițiile în care icoana Învierii și salutul pascal “Hristos a înviat!”, aflate pe tricourile purtate de trei dintre noi, li s-au părut reprezentanților Jandarmeriei și organizatorilor pricină de scandal.

Scandal n-a fost de niciun fel la această primă conferință a homosexualilor într-o universitate bănățeană, în afară, eventual, de scandalul pe care de două mii de ani îl provocă în conștiințele pământenilor credința în Înviere și în puterea Harului mântuitor lăsat după Înviere de Iisus Hristos în Biserica Sa spre iertarea păcatelor și pentru izbăvirea din orice fel de patimi a oamenilor care îlrecunosc pe Înviatul din Duminica Paștilor drept Domn al creației și Mântuitor al întregului neam omenesc.

Prima informație a fost recunoașterea publică a “secretului lui Polichinelle”, cunoscut tuturor celor care pricepem cât de cât despre cum se mișcă treburile în țara asta, privind modul în care partidele politice din Romania au susținut Referendumul pentru Familie. Astfel, în momentul ]n care Vlad Levente Viski, binecunoscut lider al mișcării homosexualilor din țara noastră, a trecut în revistă istoria Referendumului pentru Familie, acesta a recunoscut că, după ce, într-o primă fază, mulți lideri ai partidelor din România și-au declarat public susținerea pentru inițiativa Coaliției pentru Familie, când a venit timpul să treacă și la fapte, partidele din România au refuzat să mobilizeze activul de partid în vederea sprijinirii Referendumului.

Ce concluzii putem trage din această recunoaștere publică a sabotării Referendumului pentru Familie de către TOATE partidele din România?

Păi, în primul și în primul rând, se confirmă încă o dată că cifra de 3,5 milioane de votanți „DA” la referendumul din octombrie 2019 reprezintă un ordin de mărime rezonabil pentru ceea ce ar putea fi bazinul electoral creștin-conservator din România. Cei 3,5 milioane de oameni care au ieșit la vot au mers din convingere, în ciuda presiunii psihologice și a meșteșugitelor campanii mass-media desfășurate împotriva mersului la vot și, mai ales, în pofida sabotării reale de referendumului de către mașinăria politică a partidelor din România.

În ciuda “eșecului referendumului”, cifra de 3,5 milioane voturi DA pentru normalitate și familie firească reprezintă, în fapt, o veste foarte bună. Cu condiția ca Biserica lui Iisus Hristos și societatea civilă din România să pună punct și virgulă după referendum, nu punct definitiv, după cum am constatat cu uimire că s-a întâmplat în cazul unor votanți DA la acest eveniment electoral, care ar putea fi începutul și nu sfârșitul războiului pe termen lung (și cu miză pe viață și pe moarte veșnică) pe care generația de acum va trebui să-l dea în vederea păstrării temeiurilor creștinii ale societății românești.

A doua concluzie este că, în mod real, creștinii conștienți din România, cei care cred în Înviere, în a Doua Venire și în Judecata de pe urmă a Domnului Hristos, ar trebui să se ferească ca dracul de tămâie de TOATE partidele existente pe piața politică din România, care, iată, după ce au vândut Țara și au trădat Familia, n-au nimic sfânt, nici frică de Dumnezeu și nici urmă de rușine față de noi, oamenii de rând, care-i ținem în spate și pe care continuă să ne mintă, să ne trădeze și să ne vândă fără nicio reținere.

A treia concluzie este că, din păcate, deși în țara noastră există (încă) un număr foarte mare de oameni care se consideră creștini, în realitate sunt într-o stare de gravă confuzie, atât în ceeea ce privește credința lor creștină (și consecințele ultime ale acestei credințe), precum și în ceea ce privește opțiunile lor morale, politice și electorale. Pe scurt, încă prea mulți dintre români se iluzionează că și pe mai departe “merge și așa”, și cu Dumnezeu, și cu dracul, și cu Hristos, și cu înainte-mergătorii lui antihrist.

“Șmecheria” asta este  extrem de păguboasă pe termen lung (ca să nu mai vorbim și de veșnicie…), în ciuda (aparentelor) avantaje de moment.

Cine chiar nu vrea să mai se hrănească din năluci, iluzii și auto-amăgiri găsește destule dovezi despre cât de catastrofală este negustoria cu Hristos și șmechereala că se poate să fii și cu Dumnezeu, și cu Celălalt. O pildă lămuritoare în această privința ne-ar putea sluji și soarta unui lider al unui partid politic, trimis la pușcărie a doua zi după ultimul eveniment electoral din țara noastră și care, mai anul trecut, după ce inițial pozase în mare susținător al “familiei tradiționale”, în fapte a sabotat inițiativa Coaliției pentru Familie, ordonând (și el) activului de partid să nu se implice în susținerea referendumului.

De asemenea, este apoi cât se poate de logic să deducem că un număr mare de  frați creștini de-ai noștri, care merg duminică de duminică la Biserică, unde mărturisesc că este un singur Mântuitor și Domn, în duminica de 26 mai 2019 și-au dat votul pentru o formațiune politică mincinoasă și antihristică, care, în nebunia activiștilor ei, își imaginează că “salvează” România printr-o agendă politică în care se combină “anti-corupția” (adică lupta împotriva furtului din bani publici) cu promovarea pruncuciderii și cu lupta pentru impunerea “parteneritului civil” în legislația românească.

Unii dintre confrații noștri vor avea parte, cu siguranță, de o trezire dureroasă în momentul în care “salvaționiștii” vor ajunge într-o funcție în care, prin fișa postului, vor trebui să bată și ei două cuie pe bani publici (să vă țineți degetele deoparte, că va fi un moment extrem de periculos pe plan național, vă avertizez de pe acum…), alții, din păcate, nu se vor trezi până la finalul vieții că nu se poate să fii și cu Dumnezeu și cu dracul, și cu Hristos și cu ucenicii lui antihrist.

De la Florin Buhuceanu, președinte al Asociației Accept,am aflat o altă informație extrem de importantă. Astfel, după ce l-am rugat să estimeze cam în cât timp vom ajunge să avem și noi “o țară ca afară” în materie de “drepturi LGBT+”, dumnealui a afirmat, foarte sigur pe sine, că în maxim 5 ani vom avea “parteriant civil” și în România.

Așadar, în următorii 5 ani vom avea “parteriant civil” și în România.

Ne-o spune domnul Florin Buhuceanu, bazat pe ce știe dumnealui despre cum merg lucrurile în România și, probabil, pe ce i-au promis susținătorii agendei LGBT+ din diverse posturi influente, la noi în țară și peste hotare.

O informație extrem de importantă.

Evident, noi toți știm că omul spune și propune, dar, în cele din urmă, Dumnezeu dispune. Asta chiar dacă, în mod cât se poate de rezonabil, nu putem crede că Cel de Sus va dispune să se coboare îngerii din ceruri să voteze în locul nostru (sau să se organizeze, ca să avem ce vota). Eventual  îngerii se vor coborî să ne ajute în mod nevăzut pe aceeia dintre noi care vom avea disponibilitatea să ne opunem public,  deschis și cu toate mijloacele legale ce pot fi utilizate împotriva legiferării Legii fărădelegii în Țara noastră românească.

Totuși, nu pot să nu remarc că, dată fiind acestă estimare a domnului Buhuceanu, următorul interval de cinci ani va fi unul dintre cele mai importante momente din istoria poporului român. Un moment de răscruce, în care românii (poate că cei mai mulți dintre ei fără să conștientizeze ) vor face una din cele mai importante alegeri din istoria cunoscută a acestui popor.

După cum știm, românii au apărut în istorie ca popor creștin și așa am rămas, în ciuda vicisitudinilor istorice și a tuturor presiunilor la care au fost supuși înaintașii noștri pentru a se lepăda de creștinism (invazii și spolieri musulmane, presiuni din partea unor stăpâniri susținătoare ale altor confesiuni creștine, ateism comunist). Dacă noi, generația de acum din România, nu vom reuși să stopăm această intenție criminală, atunci fără doar și poate noi, cei de acum, vom fi generația care va pune cruce Crucii în istoria țării și a poporului nostru.

Ce înseamnă, de fapt, partneriatul civil?

“Parteneriatul civil” marchează momentul în care o anumită practică omenească, considerată de Biserică păcat de moarte, este recunoscută de stat ca fiind legitimă și generatoare de efecte juridice în materie de drepturi civile.

În mod logic și inevitabil, într-un stat care a introdus “parteneriatul civil” se va ajunge mai devreme sau mai târziu la un conflict pe viață și pe moarte între, pe de o parte, efectele juridice ale acestei noii instituții sociale și, pe de altă parte, alte norme, instituții și practici sociale întemeiate pe înțelesul tradițional al familiei ca uniune dintre un bărbat și o femeie. Conflictul ireconciliabil dintre o astfel de instituție ancorată juridic în legislația statului și învățătura creștină despre natura umană și despre familie este inevitabil, după cum o demonstrează experiența altor societăți în care mișcarea pentru “drepturi LGBT+” are deja istorie. Plecând de la ceea ce vedem că s-a întâmplat în atâtea locuri în lume, este evident că riscăm să hrănim o iluzie extrem de periculoasă și, în ultimă instanță, sinucigașă dacă ne imaginăm că acest conflict va putea fi prelungit sine die, amânat, dezamorsat în bună pace, înțelegere și toleranță reciprocă între promotorii agendei “drepturilor LGBT+“și creștinii din societate, sau cel puțin acei creștini care nu sunt dispuși să accepte “schimbarea”, “actualizarea”, “aggiornament-ul” învățăturii de credință a Bisericii cu diverse forme de “creștinism” liberal, „open-minded”, „inclusiv”, și, în ultimă instanță, cu un “creștinism” antihristic.

Din experiența altor societăți, se poate vedea cu asupra de măsură că “parteneriatul civil” nu este altceva decât o etapă în proiectul pe termen lung de utilizare a agendei “drepturilor LGBT+” pentru schimbarea din temelii a ordinii juridice, morale și culturale din societate. În numele egalității, echității și progresului social, după “parteneriat civil” urmează, la intervale de timp mai scurte sau mai lungi, “căsătoria pentru toți”, introducerea adopțiilor de copii de către cuplurile homosexuale, presiuni pentru desființarea diviziunii “binare” (bărbat sau femeie) în definirea persoanei umane (cu toate consecințele sale juridice, sociale și culturale), presiuni pentru instalarea toaletelor unisex, etc., etc., etc..

Introducerea „parteneriatului civil” marcheză un  „point of no return”, un punct de la care nu mai rămâne loc de întoarcere în evoluția unei societăți care a fost cândva creștină, dar care, din diverse motive, se găsește în plin proces de secularizare și descreștinare.

Evident, în societatatea noastră românească există o serie de fapte sociale și de realități politico-juridice care nu sunt compatibile cu învățătura creștină, cel mai grav dintre acestea fiind pruncuciderea finanțată din bani publici (avortul practicat în instituții publice de sănătate, cu finanțare de la bugetele alimentate cu taxele și impozitele tuturor cetățenilor, inclusiv a celor mai râvnitori creștini). Totuși, aceste fapte, deși sunt incompatibile cu învățătura creștină, nu sunt generatoare de consecințe juridice, în direcția schimbării ordinii sociale pentru a o face absolut incompatibilă cu învățătura creștină și cu practicile și instituțiile sociale din societățile care-și afirmă o identitate și o moștenire creștină (inclusiv prin însemnele și simbolurile statului).

Într-un stat ca cel în care trăim în momentul de față, oamenii au deplina libertate (deopotrivă juridică și morală) să se pocăiască pentru păcatele lor. Dimpotrivă, într-un stat “liberal”, în care agenda drepturilor “LGBT+” devine parte a ordinii constituționale, învățătura creștină despre persoană și despre moralitate ajunge în contradicție directă cu ordinea constituțională.

O societate de acest gen (în care  a triumfat ideologia de gen prin introducerea “parteneriatului civil”) poate fi considerată orice, dar în niciun caz o societate creștină. Menținerea oricărui însemn creștin (crucea, de exemplu) pe însemnele oficiale ale statului într-o astfel de societate nu este altceva decât o imensă fraudă simbolică, istorică și culturală. În orice caz, într-o astfel de societate creștinismul încetează să mai aibă un rol ca punct de referință pentru definirea identității societății respective.

După introducerea “parteneriatului civil” începe o nouă etapă istorică, care nu este doar post-creștină ci, în mod logic, anti-creștină și, în ultimă instanță, antihristică.

În această etapă vom intra și noi, românii, în mai puțin de 5 ani, dacă se va dovedi că Florin Buhuceanu are dreptate cu estimarea sa.

Ce veți face în următorii 5 ani?

Evident, dacă ne va da Dumnezeu zile, vom trăi și vom vedea ce vom face fiecare, de la vlădică la opincă.

În următorii 5 ani noi, creștinii din România, acei câteva milioane de oameni cu frecvență regulată la Biserică, vom fi martorii (și rămâne de văzut câți vor fi și mărturistorii) unui moment de răscruce în istoria milenară a creștinismului pe meleagurile noastre.

După introducerea “pateneriatului civil”, nimic nu va mai fi la fel în România noastră “creștină”. Deși pentru mulți “creștini” aparent nu se va schimba mai nimic. Doar că, eventual, se vor simți tot mai îndreptățiți să ceară factorilor în drept, atât în Biserică, cât și în Stat, să facă demersurile necesare (inclusiv prin mijloacele legii penale) pentru a face creștinismul românesc cât mai puțin “homofob”, mai “tolerant”, mai  “modern”, mai “european”, mai “liberal”. Într-un cuvânt, cât mai antihristic.

Date fiind realitățile confesional-demografice de la noi din țară, îmi este foarte clar că în următorii de 5 ani va fi extrem de important, ba poate chiar critic, ce va face (dacă va face ceva…) Biserica Ortodoxă Română pentru a pune stavilă demersului în care militanții pentru “drepturile LGBT+” sunt folosiți pe post de vârf de lance de forțe externe extrem de influente, plus forțele politice și de altă natură din statul nostru, plus un segment de populație cu orientare tot mai anti-clericală și cu creștere rapidă mai ales în rândul tinerelor generații.

Fac precizarea, pentru cititorii care nu sunt de confesiune ortodoxă, că prin Biserica Ortodoxă Română înțeleg deopotrivă clerul și creștinii mireni români aflați în comuniune euharistică cu Biserica Ortodoxă Universală din alte țări ale lumii, cât și în comuniune de credință și de duh cu sfinții, mărturisitorii și mucenicii Bisericii lui Iisus Hristos din toate veacurile.

Trebuie să fim lucizi și conștienți, în următorii ani ne așteaptă o luptă extrem de importantă, care va avea consecințe dintre cele mai importante atât pentru locul pe care îl va avea Biserica în societatea românească a celui de-al XXI-lea veac, cât și pentru destinele în veșnicie ale sufletelor noastre, ale creștinilor cărora ni s-a dat să fim martorii acestei noi ispitiri (mai ales în sensul originar, din slavonă, de “test”, “încercare”) a Bisericii lui Iisus Hristos în Europa umanistă, iluministă, post-creștină, multi-culturală, șamd.

În principiu, ni se deschid două căi, care, pe lângă altele, pe termen lung reprezintă și căile vieții sau ale morții pentru națiunea română.

Calea nr. 1 va fi aceea în care vom reuși cumva să punem stavilă instaurării legii fărădelegii în țara noastră, iar Biserica, ieșită triumfătoare și din această ispitire, va rămâne, așa cum s-a dovedit a fi fost și în timpul, dar mai ales după vremea de ispită și mucenicie din timpul regimului ateu comunist, Maică a neamului românesc, în sânul căreia vor fi botezați cei mai mulți dintre români.

Calea nr. 2 va fi aceea în care, într-o societate tot mai secularizată, laicizată și deplin “userizată” și într-un stat “de drept” în care vor trona la loc de cinste “drepturile LGBT+”, Biserica va fi împinsă înspre condiția de ONG de utilitate publică, prestatoare de servicii rituale pentru un segment de populație în plin proces de marginalizare culturală, socială și, posibil, economică. Nu mă aștept ca finanțarea statului să înceteze, ci doar ca să scadă în volum și să fie condiționată de o atitudine cât mai puțin “homofobă” a creștinilor și, eventual, de anumite schimbări și în practica rituală, a Bisericii pe ici, pe colo, prin părțile esențiale.

Rămâne de văzut ce se va întâmpla. Rămâne de văzut ce vom alege, pe care cale vom merge cu toții, de la vlădică la opincă.

Evident, calea cea mai comodă este cea pe care ne-o recomadă domnul Buhuceanu, cu prietenii, sponsorii și aliații “drepturilor LGBT+”, a unui creștinism cât mai comod, eventual fără cruce sau a unui “creștinism” liberal “all-inclusive”,în care “crucea” ajunge să fie un simplu element de decor pe curcubeu. Să nu fie, această supremă blasfemie!

Calea Bisericii lui Hristos a fost și rămâne sub Cruce. Rămâne de văzut cum ne vom duce fiecare dintre noi crucea lui personală în următorii 5 ani, cât și în cealaltă vreme a vieții noastre, în timpul ce ne va fi dat să-l mai petrecem pe acest pământ.

Post Scriptum

Conferința de la care a plecat acest articol a avut loc vineri, 7 iunie 2019. Duminică, 10 iunie, în Duminica a 7-a după Paști (a Sfinților Părinți de la Sinoul I Ecumenic) am avut parte de două întâmplări, care, l-a finalul zilei, nu mi s-au părut tocmai întâmplătoare. Așa că le relatez pe scurt în continuare.

Întâmplarea nr. 1: În timp ce stau la o înghețată, am bucuria să mă revăd cu un cunoscut, universitar timișorean și om cu frecvență la Biserică, după cum o sugereză și barba aranjată în stil clar pravoslavnic. Din vorbă în vorbă, evident că ajungem la ultimele evenimente din târgul nostru, unde în ultima săptămână s-au întâmplat lucruri cu totul noi. Îi relatez pe scurt despre evenimentul de la universitate. Amicul meu îmi spune că el este adeptul rugăciunii, că în împrejurări de genul celei întâmplate la universitate e nevoie de cât mai multă rugăciune. Cu asta sunt de acord și așa s-a întâmplat și vineri, pentru că cei care am fost acolo ne-am rugat și s-au rugat și alții pentru noi ca totul să decurgă pașnic și cu folos.

Am stabilit că amicul se va ruga în continuare pentru cei care vor avea curajul să facă ceva în mod concret pe mai departe. E bine. Totuși, în gând nu-mi pot reprima întrebările clasice cine, când, cum, cu ce și cum?

Păstrând proporțiile de rigoare, nu pot să nu mă gândesc că, dacă cei mai mulți din bărbații din acel timp s-ar fi retras în rugăciune și studiu, nici urmă de mănăstire n-ar mai fi rămas în Moldova lui Ștefan cel Mare.

De data asta situația este cumva și mai complicată, pentru că trebuie să ne luptăm nu numai cu fricile și cu păcatele noastre, noi, oamenii slabi dintr-un timp luciferic, în care cel mai periculos loc pentru un copil a ajuns pântecele mamei sale, dar și cu frații noștri de neam, căzuți sub robia patimilor și vrăjiți de utopia unei ideologii politice care îi folosește pe post de ieniceri în războiul cultural pentru nimicirea ultimelor rămășițe ale rostului creștin al societății românești.

Deocamdată aștept să văd dacă vreunul din cunoscuții universitari creștini din Timișoara va lua atitudine, într-o formă sau alta, față de această primă breșă pe care ideologia de gen și agenda LGBT+ a făcut-o în mod oficial în cetatea universitară timișoreană. Sau, dimpotrivă, vom aștepta în liniște, pace și studiu, chiar în original, a lucrărilor din Patrologia Migne, ziua în care și în Universitatea de Vest, ca în atâtea universități occidentale, nu vei mai putea exprima o opinie împotriva ideologiei de gen sau cu conotații negative la adresa păcatului homosexualității fără a risca să-ți pierzi locul de muncă.

Întâmplarea nr. 2: Mai spre seară. Absolut întâmplător, dintr-o discuție cu o persoană pe care întâlnesc pentru prima dată în viață, aflu că două mari companii multinaționale din Timișoara s-au numărat printre sponsorii primului picnic “pentru diversitate” care a avut loc într-un parc public din Timișoara.

E vorba de o mare companie dintr-o țară europeană  în care s-a introdus inclusiv “al treilea sex” la registrul de stare civilă și care la noi, în județul Timiș, este în prezent unul dintre cei mai mari angajatori, precum și de un important grup bancar, la care sunt îndatorați un număr mare de români și care e condus pe plan național de un personaj faimos inclusiv pentru participarea la diverse proteste civice.

Evident, nu dau nume, dar nu pot să nu observ cât de rapid s-au implicat aceste mari corporații multinaționale în susținerea procesului de re-educare culturală a românilor.

Am mari îndoieli că aceste corporații ar susține și inițiative civice de altă factură, precum “Marșul pentru viață”, dar până la proba contrarie, haideți să ne uităm doar la faptele acestor companii străine care oferă un loc de muncă pentru mulți oameni din județul nostru.

Nu știu dacă știți, dar majoritatea companiilor multinaționale au câte un cod etic de “responsabiliate corporatistă”. Ținând seama de tendințele din lume, ne putem întrebarea rezonabilă despre cât va mai dura până în momentul când nu vei mai putea lucra la o astfel de corporație sau nu vei mai putea avea un contract ca furnizor extern de bunuri și servicii pentru aceste corporații fără a subscrie la un astfel de “cod” în care respectul “drepturilor LGBT+” a devenit „ a must”, o obligație care se execută, nu se discută…

Uite așa, în mod liber și democratic, în acord cu cele mai bune practici europene, nu peste mult timp s-ar putea să ajungem la situația în care, dacă nu subscrii la agenda “drepturilor LGBT+”, adio locuri de muncă sau contracte cu cei care învârt banul gros în țara noastră, ca și în întreagul Spațiu Economic European. Pentru reacționari, ignoranți și înapoiați vor rămâne doar firimituri și poate nici acelea și nu pentru foarte mult timp.

“Brave New World”…. Cei din alte vremuri măcar aveau posibilitatea să fugă în munți, în pustiuri, să se ascundă prin crăpăturile pământului de ighemonii timpurilor de prigoană antihristică. Nu știu cum ne vom descurca noi, în acest timp, în care, după cum s-a putut vedea și săptămâna trecută, un mare promotor al “diversității LGBT+”este și Big Brother Google, cel care a ajuns să știe “free of charge” despre fiecare utilizator mult mai multe decât reușea să afle, cu prețul unor investiții imense în personal și aparatură, securitatea lui Ceaușescu despre cei care nu erau aveau un comportament politic corect după criteriile comunismului cu seceră și ciocan.

2 comentarii la „Ce veți face în următorii cinci ani?”

  1. Daca vom face ce am facut de 2000 de ani , si inca nu am invatat ca numai unitii vom fii o forta , si ei ” alesii ” depind de noi , de votul si optiunea noastra , poate ar fii mai bine sa revenim la ” sfatul batranilor ” , din mosi , stramosii . Daca nu vom continua , si vom cauta ceea ce nu gasim ” UN D-ZEU CARE SA ITI DEA SI SA ITI BAGE SI IN TRAISTA ” cu stima

    Răspunde
  2. Îmi plac foarte mult aceste articole. Îmi aduc aminte de prima dată când am auzit de revista ”Rost”, poate chiar înainte de a avea acces la internet, prin anii 2000. Abia anul trecut am conștientizat că încă de pe atunci, când eram eu student, se infiltraseră în programele universitare Teorii despre ”genuri” și ”analize feministe” pe text.

    Răspunde

Spune-ți părerea