Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, a apreciat, joi, că realizarea unei campanii privind vaccinarea pentru segmentul copii este „o idee binevenită”, anunțând că este așteptată cu nerăbdarea autorizarea serului pentru această categorie de vârstă, pentru a începe vaccinarea și în România.
Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, a susținut, joi, la Palatul Victoria, un briefing de presă pe tema vaccinării, alături de premierul Cîțu și de secretarul de stat Raed Arafat.
Întrebată fiind cum o să fie convinși părinții să-și vaccineze copiii, în contextul în care EMA anunță, vineri, decizia legată de vaccinarea cu Pfizer a copiilor între 12 și 15 ani, Ioana Mihăilă a răspuns:
„Așteptăm cu nerăbdare decizia Asociației Europene a Medicamentului. Cât de repede posibil, vom aproba și noi și vom începe vaccinarea la această grupă de vârstă. Evident că vaccinarea va avea nevoie și de acordul informat al părintelui. Sperăm să existe o cât mai mare colaborare cu părinții și cu medicii de familie, așa încât copiii care, din nou, nu neapărat suferă și nu dezvoltă forme foarte severe dar sunt un vector important de transmitere, să se vaccineze în număr cât mai mare”.
În ceea ce privește comunicarea țintită pentru segmentul copii, ministrul Sănătății a spus:
„Cred că este binevenită această idee, să avem comunicare și pe segmentul de copii”.
Reamintim că, joi, Guvernul a lansat o nouă campanie privind vaccinarea. În spoturile pro-vaccinare sunt folosiți copii care răspund la întrebarea „Ce conține vaccinul?”, după cum a relatat RostOnline.
- Zilele Culturii și Spiritualității la Mănăstirea „Sfânta Ana” Rohia. Părintele Nicolae Steinhardt, comemorat la 102 ani de la naștere - 29 iulie 2024
- „Carnea cultivată” în laborator, tot mai aproape de autorizare pentru comercializare în UE - 28 iulie 2024
- Părintele mărturisitor Constantin Voicescu, pomenit, duminică, la Mănăstirea Cernica - 27 iulie 2024
Inexplicabila aceasta dorinta a unui demnitar oms si a doamnei nistru de a vedea copii vaccinati impotriva a nu se prea stie ce , cu un vaccin neclar la fel de necunoscut ?!