Comisia Europeană este îngrijorată de rata mică a vaccinării din România, așa că își trimite emisarii să discute la fața locului despre urgentarea campaniei de vaccinare în țara noastră.
România trebuie să îşi dubleze eforturile de vaccinare pe parcursul verii, a transmis Comisia, joi, prin vocea comisarului european pentru Sănătate, Stella Kyriakides.
„UE şi-a respectat angajamentul de a distribui doze suficiente, aproximativ 500 de milioane, pentru vaccinarea a 70 % din populaţia adultă a UE. Vom colabora acum cât mai strâns cu statele noastre membre pentru a ne asigura că îşi ating obiectivele în teritoriu. Varianta Delta, mai transmisibilă, deja prezentă în UE şi despre care ştim că va circula pe scară largă în această vară, constituie un risc major pentru persoanele nevaccinate.
Având în vedere că doar 30% din populaţia adultă a fost vaccinată complet, România trebuie să îşi dubleze eforturile de vaccinare pe parcursul verii. Mesajul este clar: vaccinarea este şi va fi cea mai puternică armă împotriva variantelor. Aştept cu interes să discut despre modul în care UE poate sprijini în continuare desfăşurarea campaniei naţionale de vaccinare în România”, a declarat Stella Kyriakides, anunță Agerpres.
Comisarul european pentru sănătate şi siguranţă alimentară, Stella Kyriakides, sosește, vineri, la Bucureşti, unde se va întâlni cu ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, pentru a discuta despre derularea campaniei naţionale de vaccinare în România şi va efectua, ulterior, o vizită la centrul de imunizare din Petreşti.
România a comandat 120 de milioane de doze de vaccine anti-covid, după cum a anunțat, miercuri, premierul Florin Cîțu.
- Propagandă homosexuală într-o emisiune muzicală marca ProTV. Prezent în juriu, Tudor Chirilă a salutat momentul - 10 septembrie 2022
- Culmea ipocriziei! Gabriela Firea susține public avortul, aducând în discuție rolul duhovnicului pentru luarea unei decizii - 1 iulie 2022
- Valeriu Gheorghiță CONFIRMĂ riscul de MIOCARDITĂ la copiii care se vaccinează, dar anunță campanie de promovare a vaccinării pentru categoria 5-11 ani - 23 noiembrie 2021